luni, 27 ianuarie 2014

12 atitudini sfințitoare pentru o soție: ”ca să nu fie defăimat cuvântul lui Dumnezeu”

Iată că deja am ajuns la sfârșitul lui ianuarie.  Luna aceasta am dedicat-o, după cum spuneam aici, observării unor învățături ale sf. Apostol Pavel pe care le găsim în Epistola către Tit. Acesta spune că femeile creștine căsătorite ar trebui

să fie cumpătate,
curate, gospodine, bune,
plecate bărbaţilor lor,
ca să nu fie defăimat cuvântul lui Dumnezeu(Tit 2, 5)
Mă voi opri astăzi la ultima idee, pe care Sf. Ioan Gură de Aur o explică astfel:
”<< ca să nu fie defăimat cuvântul Lui Dumnezeu>>. Că, dacă se întâmplă ca o femeie credincioasă, care vieţuieşte cu un necredincios, să nu fie virtuoasă, hula desigur că trece la Dumnezeu; [dacă nu ar fi virtuoasă, cineva ar putea spune că ”așa-s creștinii”]
iar dacă ea este cu bună-cuviinţă şi înţeleaptă, propovăduirea câştigă slavă de la dânsa şi prin succesele ei. Să audă femeile care vieţuiesc cu bărbaţi răi şi necredincioşi; să audă, zic, şi să se înveţe a-i aduce la evlavie prin felul lor de a se purta.
Că, deşi nu vei câştiga altceva, şi nici nu-l vei putea atrage pe bărbat spre împărtăşirea dogmelor celor adevărate, cel puţin i-ai cusut gura şi nu l-ai lăsat să hulească creştinismul, iar aceasta nu e puţin lucru, ci încă foarte mare, căci se slăveşte credinţa din purtarea voastră.”
Oare mai are aplicare în zilele noastre acest cuvânt?
Sau noi, ca femei, ne mai punem problema de a nu fi defăimat cuvântul lui Dumnezeu? Să ne purtăm în așa fel încât să nu fim sminteală pentru ceilalți și mai ales soțului?
În ziua de astăzi sunt multe femei care trăiesc credința creștin-ortodoxă căsătorite cu soți care nu împărtășesc această viețuire deși poate sunt botezați ortodocși.
Cum se poartă o soție credincioasă cu un soț care nu e credincios? Cum își trăiește aceasta credința? M-aș bucura dacă ați împărtăși din experiența voastră la comentarii.

***

Un exemplu l-am putea găsi la Sf. Monica (4 mai), mama Fericitului Augustin. Sf. Monica a fost căsătorită cu un funcţionar păgân numit Patritius, aprins din fire şi imoral. La început, soacra sa nu o plăcea, dar Monica s-a făcut plăcută prin firea ei blândă. Spre deosebire de multele femei care erau bătute de soţi în acele vremuri, ea nu era bătută pentru că ştia să tacă, "punînd strajă gurii ei" în preajma lui. (Ps. 38/39:1). Prin răbdarea și dragostea sa l-a adus atât pe soțul său la credința creștină, cât și pe fiul său, pe care l-a însoțit cu rugăciunea timp de șaptesprezece ani. Este cunoscută vorba pe care i-a spus-o un episcop la care mergea mereu cerându-i să se roage pentru el: ”nu poate să moară fiul atâtor lacrimi”.
St. Monica
Sfânta Monica este ocrotitoare a căsătoriilor dificile și bineînțeles a mamelor de copii rătăciți de la credință; ea e rugătoare pentru soții, pentru femeile victime ale abuzurilor casnice fizice ori verbale, pentru cele căsătorite cu alcoolici. 
Pentru ale ei sfinte rugăciuni Domne, dă tuturor soțiilor răbdare și stăruință în rugăciunile pentru soți!




4 comentarii:

  1. Daca ma provocati...
    Da, imi pun problema sa nu fie defaimat cuvantul lui Dumnezeu. Si traiesc o neputinta cumplita cand ma vad reactionand dupa tiparele invatate si realizez ca uneori in capul lui eu=crestin. Comportamentul meu = asta invata Biserica, adica Hristos. Ma cutremur sa realizez ca il pot sminti mai tare ca toti preotii si toti crestinii din lume pentru ca sunt sotia lui,pentru ca ce fac eu e mai important pentru el decat ce face restul crestinatatii.
    Casnicia mea s-a schimbat mult de cand am luat de "porunca" tot ceea ce am auzit la spovedanie. Cand am renuntat sa stiu mai bine ca Dumnezeu, sa nu o mai cred pe mami care ma invata ca "barbatul se dreseaza" si sa primesc ca "barbatul se iubeste fara a astepta nimic in schimb", asa, cum ne iubeste Hristos. Da, am cazut bine de tot in deznadejde cand am vazut ca eu nu pot iubi ca Hristos, dar m-am prins ca nu iubesc eu ci EL, eu pot doar sa Il primesc, sa Ii ofer trupul meu si rugaciunea mea si Il iubeste EL.
    Inca ma mai "lupt" cu socotelile mele cum ca nu-i corect asa, inca mai invat ce inseamna sa ii spun totusi nevoile mele, inca invat ce inseamna sa il respect, sa ii ofer libertatea de a crede sau nu, inclusiv pe aceea de a-l huli pe Dumnezeu daca altfel nu-si poate exprima neputinta/frica si tot ce traieste el. Inca invat binecuvantarea chiar si in momentele in care loveste in Biserica. Si nadajduiesc in Domnul... L-a mantuit pe talhar in ultima clipa...
    No, cam atat...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc tare mult pentru impartasire, draga mea. Domnul sa te lumineze si sa-ti dea rabdare si dragoste pana la capat. Tu stii ca harul de la Taina Cununiei lucreaza in casa voastra chiar daca apelezi doar tu la El. Pentru ca sunteti una.Ma bucur tare mult de tine. Te imbratisez si iti multumesc ca ai raspuns la "provocare"

      Ștergere
  2. M-ati lasat cu gandul la sminteala si la lipsa mea de virtuti... ma gandeam ca pfoai! imposibil atunci sa nu fiu sminteala... lui, altora(si aud relativ des o replica de genul: tu nu faci asa, ca nu-i crestineste, si da, niciun pacat nu o fi crestinesc, dar eu am multe bube "necrestinesti"). Apoi mi-a venit gandul ca poate tocmai acceptarea mea cu ale mele, recunoasterea lor si nadejdea in mila Lui sunt calea catre a nu fi sminteala... se intelege ceva? Are vreo oarecare logica???

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Are logica, in masura in care aceasta recunoastere cu parere de rau si nadejdea in mila Lui se numeste de fapt smerenie si pocainta. Te imbratisez, draga mea

      Ștergere