luni, 14 ianuarie 2013

Scandalul invidiei

În această săptămână vă propun să meditaţi asupra invidiei
Din nefericire, majoritatea persoanelor se consideră ca fiind rele pentru că au sentimente de invidie şi încearcă să fugă de ele, crezând că astfel scapă de patimă. Dar în momentul în care încercăm să fugim, observăm că se întâmplă ceva straniu: acestea vin după noi. Aşa cum luna merge cu noi oriunde ne-am deplasa, aşa cum se ţine umbra de noi, tot aşa se ţine şi invidia.

Ca realitate a fiinţei noastre, invidia este o trăsătură greu de dus, pentru că, spre deosebire de celelalte patimi, care pot fi măcar în parte satisfăcute şi aduc şi plăcere, invidia aduce numai tulburare sufletului. Sfântul Ciprian spune: „Cel cu sufletul bolnav de invidie nu găseşte nicio plăcere, nici în mâncare, nici în băutură, mereu suspină, geme şi suferă“. Cum să nu vrem să scăpăm de o asemenea greutate? Vedem însă că este atât de profund înrădăcinată în noi, încât orice am face pare fără folos. Când ne simţeam şi noi mai liniştiţi, deodată vedem cum ţâşneşte un gând care ne sfredeleşte sufletul, aşa, pe nepusă masă: „De ce-ar fi el/ea mai presus decât mine?“ Şi vedem că am uitat de tot gândul bun pe care-l pusesem.
De ce oare se întâmplă aşa? Unul dintre motive ar fi acela că la început invidia e o mişcare a sufletului. Mai înainte de a ajunge la gânduri şi la observaţii de genul „unora le merge totul strună!“, în primul rând se întâmplă în sufletul nostru o reacţie aproape imperceptibilă la vederea acelui lucru ori situaţie pe care ni le-am dori şi noi. Şi fiind mişcare a sufletului, aceasta nu poate fi anihilată, cel puţin nu la nivel raţional. Nu ne putem propune să nu mai simţim, pentru că nu ne propunem nici să simţim. Această primă mişcare a sufletului în direcţia invidiei nu vine din dorinţa noastră de a fi răi, îndărătnici ori trufaşi (căci cine şi-ar dori asta?!?), ci tocmai din dorinţa de a fi buni. De a fi mai buni decât suntem, într-un anume domeniu, fie el şi material. Şi ştim ce înseamnă acest „mai buni“ privind la aproapele. Vedem că el are ceva - material sau spiritual - ce noi nu avem, dar ne dorim să avem. Din nefericire, majoritatea persoanelor se consideră ca fiind rele pentru că au astfel de sentimente de invidie şi încearcă să fugă de ele, crezând că astfel scapă de patimă. Dar în momentul în care încercăm să fugim de acel sentiment, observăm că se întâmplă ceva straniu: el vine după noi. Aşa cum luna merge cu noi oriunde ne-am deplasa, aşa cum se ţine umbra de noi, tot aşa se ţine şi invidia. Şi când observăm asta, putem încerca o nouă abordare.
Ce-ar fi să ne uităm pur şi simplu la invidie, să vedem ce vrea să ne spună?
În continuare, vă sugerez o abordare practică. Priviţi o situaţie în care v-aţi simţit invidia şi vedeţi ce anume invidiaţi? Va fi destul de greu să o faceţi, pentru că veţi întâlni mai întâi un zid de durere, apoi altul de frică şi încă unul de vinovăţie. Toate acestea întunecă vederea şi vă fac de multe ori să nu acceptaţi că există invidie în voi, ori să ridicaţi piatra împotriva voastră înşivă pentru că puteţi nutri (încă) astfel de sentimente.  Apoi, rezistaţi tentaţiei de a vă plânge de milă că după atâta timp de mers la biserică, spovedit, împărtăşit, tot acolo, ba chiar mai rău sunteţi. Acestea sunt vălurile care vă împiedică să vedeţi ce se ascunde în spatele invidiei. Pentru că invidia, oricât de blamabilă ar fi, ascunde un secret important pentru voi. Secretul este acela că vă place un anumit lucru: vă place maşina prietenului cel mai bun, vă place să fiţi căsătorit/ă şi vedeţi că alţii deja sunt, vă place să arătaţi bine, să aveţi serviciu, poziţie socială şi lista poate continua la nesfârşit. Veţi întreba de ce este atât de important să observaţi că vă place, pentru că asta ştiaţi deja. E important, pentru că astfel veţi putea observa şi faptul că vă doriţi nu ceea ce are aproapele, ci o anumită stare. Doriţi starea sufletească pe care credeţi că o veţi trăi obţinând acel lucru. Aşa cum cei care cumpără produse pentru slăbit în urma unei reclame la teleshoping cred că îşi cumpără şi kilogramele minus împreună cu produsul şi vor arăta aşa cum arată actorii din reclamă şi se vor simţi extraordinar. Dacă ar fi să simbolizăm într-un fel - şi vă invit să faceţi acest exerciţiu, alegând un obiect care să reprezinte lucrul invidiat, un alt obiect starea pe care credem că am trăi-o şi un alt obiect să fie lucrul persoanei invidiate - am vedea că lucrul dorit e diferit de starea dorită şi mai ales e diferit de lucrul pe care îl are aproapele. Şi atunci, care mai e obiectul invidiei? Am realiza atunci că sub invidie era o dorinţă şi că ce avem de făcut e să lucrăm pentru a o împlini…. Şi mai ales că persoana respectivă nu are nicio legătură cu sentimentul nostru de invidie. Noi suntem dispuşi să facem cele necesare pentru a ne îndeplini dorinţa? Suntem dispuşi să facem jertfele necesare - de timp, de efort, de bani? Suntem dispuşi să învăţăm care sunt paşii care trebuie urmaţi pentru a ne împlini dorinţa? Să mergem acum pe ceea ce credem că simte persoana - iar la o analiză sumară vom vedea că ar semăna cu bucuria. Dacă aţi făcut exerciţiul propus mai sus, aţi văzut deja că acea stare e diferită şi de obiectul dorinţei, şi de persoană. Şi răspundeţi şi aici la întrebarea: sunteţi dispuşi să faceţi ceea ce e necesar pentru a trăi în bucurie, indiferent dacă vă îndepliniţi dorinţa şi indiferent dacă între timp vecinul îşi mai ia încă trei maşini, spre exemplu? (mai mult...)

Un comentariu:

  1. Ah, tocmai am pierdut un comentariu foarte entuziast...Ideea lui centrala era ca mi-a placut mult articolul tau, Cr., om drag. Iti multumesc pentru tot ce mi-a adus el.

    PS. Imi place mult noua haina a blogului tau.

    RăspundețiȘtergere