marți, 18 decembrie 2012

Primiţi cu colindul?

Pentru că deja au început să se audă glasuri de colindători peste tot, vă calc şi eu pragul, de mă primiţi. Colindele de mai jos nu sunt interpretate de mine, dar îmi plac foarte mult, aşa încât vă urez

Audiţie plăcută!





miercuri, 12 decembrie 2012

Serile Talpalari, 11 decembrie 1012 - rezumatul anului


11 dec 2012 ST maica Siluana Vlad, pr Constantin Sturzu from Cristina Sturzu on Vimeo.

Parintele duhovnic atunci cand terminam spovedania prin dezlegarea de pacate imi arata ca sunt iubita de Dumnezeu. Atunci ma simt eliberata de cineva, de ceva. Important e sa facem diferenta intre eu cea care pacatuiesc si pacatul meu. Ca sa ne dam seama cum sa ne iubim, pentru mine Biserica a rezistat de atata timp si a instaurat aceste Taine. Atata timp cat eu ma identific cu pacatul meu, eu nu voi constientiza ca sunt iubit. Biserica ma invata ca eu sunt extrem de importanta pentru Dumnezeu. Nu ne iubim atata timp cat indragim pacatul. Prima forta de iubire adevarata este ura pacatului. Iubitul credincios nu este iubitul pacatos. Noi nu suntem tot una cu rautatea din noi.
Avem nevoie sa uram pacatul din noi. Asa voi putea sa ma iubesc pe mine si sa-i iubesc si pe ceilalti.


Putem sa traim anumite stari sufletesti si simultan in duhul nostru sa traim bucurie, rabdare, pace. Asta avem nevoie sa invatam, sa nu uitam ca avem si o dimensiune duhovniceasca si sa nu ne identificam complet cu simtirea. Astfel pot sa spun Multumesc chiar cand nu am recunostinta. Rostirea mea poate sa iasa din injuratura si sa rosteasca cuvintele duhovnicesti si mintea mea sa le dea atentie. Omul cel nou e format prin rostirea rugaciunii si atentie. Asa vine si simtirea lui Dumnezeu.
Autenticitatea noastra e rapita de cel rau, de sentimentele noastre, asa ca avem nevoie de exercitiu in a da slava Domnului si sa ne lipim de asta, chiar daca nu simtim recunostinta.


Omul cazut are o portita de scapare la furie. Spunem ... Ma sufoc... Facand si lovind ne descarcam, dar ne ucidem ocazia de vindecare. Eu am nevoie sa spun Doamne, nu pot, ajuta-ma!
Tot ce spune psihologia e cu doua taiusuri. Ne ajuta sa spunem pe nume problemelor, dar apoi e riscul de a-L folosi psihologic pe Dumnezeu, in a trai doar pe orizontala, in a folosi harul lui Dumnezeu pentru a avea succes, pentru a fi puternic si in a-mi hrani egoul.

Sa nu dispretuim rugaciunea nici unui om din lumea asta, indiferent cum s-ar ruga si cum L-ar numi pe Dumnezeu. Dumnezeu va lucra si-L va aduce acasa, pentru ca ortodoxia este firea omului. Ortodoxia este singura religie in care omul e gasit de Dumnezeu.

Diavolul ataca prin ganduri. Pofta nu este demonica, ea e BIO si daca primim ganduri referitoare la pofta ea devine rea, demonica.

A face voia lui Dumnezeu:
1. Doamne habar n-am cum sa fac voia Ta ca la fiecare pas fac voia mea
2. Sa ma dau pe mana unui duhovnic . Dumnezeu nu-mi poate vorbi direct cu mine pentru ca toata atentia mea e centrata pe voia mea.
3. Imi tai voia pentru Dumnezeu, prin parintele duhovnic
4. Taierea voii in relatiile din casa: renunta la ambitia ta, la ultimul cuvant in casa, la dreptatea mea. Nu-mi tai voia la carciuma. Taie-ti voia in fata sefului tau, chiar daca tu crezi ca e mai prost si roaga -te pt el
5. Incepe sa faci poruncile lui Dumnezeu!
6. Doamne, ma incredintez cu toate Tie!

marți, 11 decembrie 2012

Serile Talpalari / Despre gandul la moarte/ invitat arhim. Nichifor Horia

Despre gandul la moarte cu Parintele Nichifor Gandul la moarte ne cheama sa pretuim ziua. El nu este insotit de o spaima sau de o veste apocaliptica. Momentul mortii este un moment al adevarului, un moment al lui A FI Cel Ce m-ai zidit, miluieste-ma! Domnul are un plan cu mine. Gandul mortii ne ajuta sa intelegem ca Domnul are o relatie de iubire cu noi. De ce ne temem de moarte sau apocalipsa? Pentru ca ne temem de cele ascunse din noi. Gandul mortii : atentie la ce traim Sa traim cele intelese fara amanare, fara amagire. Frica de moarte: Frica de a ma trada in dorul cel mai adanc de a fi cu Domnul. Inlocuirea pocaintei cu invinovatirea permanenta este o piedica in schimbarea si vindecarea noastra. Relatiile sunt ajutate de gandul aducerii aminte de moarte. Dincolo este Cineva si nu e un loc. Daca avem o relatie cu Dumnezeu se naste o indrazneala si o nadejde in mila Lui. Noi nu avem perceptia launtrica a faptului ca vom muri. De aceea amintirea mortii ma ajuta pentru a ne da seama de moarte si de a trai prezent in fiecare lucru pe care il fac. E foarte important ca cei mici sa stie despre moartea celor dragi si de a alege daca sa mearga sau nu la inmormantarea lor. In clipa mortii nu este tarziu sa iertam ceea ce ne-a deranjat la celalalt. Avem sansa sa ne pocaim chiar si in ultima clipa a vietii noastre. Tresarirea carnii vii in fata mortii este darul lui Dumnezeu. Prin aceasta frica eu supravietuiesc. Domnul a asumat aceasta frica in Ghetsimani. Ea este nevinovata in sine, dar poate fi folosita rau si poate deveni patima. Dar ea ne este de folos. Gandul la moarte poate fi si unul de bucurie. In noi este un dor de viata adevarata si stim ca asta se implineste adevarat in viata de dincolo.

Mami, eu cresc, tu ce faci?

Expunerea diac. Sorin Mihalache de la Conferinţa "Ai copil" din 27 nov 2o12

marți, 4 decembrie 2012

Conferinţele ASCOR Iaşi "Naşterea Domnului în inima omului"







Conferinta Maica Siluana

Trupul omului, potir al Trupului Domnului




Ce-o fi fost in capul meu cand am ales aceasta tema?

Glasul inimii mele mi-a spus despre o durere

Inima noastra este locul dupa care tanjeste Domnul ca sa Se odihneasca.

Care este durerea mea?

Domnul iese in fata Sfantului Altar si nimeni nu vine... Domnul pleaca fara ca sa se fi impartasit cineva...

Mergem la Sfanta Liturghie mergem fara a finaliza scopul Liturghiei.

Dar tema este cu referire la mine, cei care ne impartasim. Noi putem sa-L folosim pe Domnul ca pe un Potir care se intoarce inapoi pe Sfanta Masa. Noi nu folosim Duhul Sfant din Sfanta Liturghie. Domnul este acolo, noi nu suntem acolo.

Noi nu stim sa lucram cu aceasta putere data de Domnul.

Nu toti cei care se impartasesc in fiecare zi marturisesc o transformare a fiintei sale.

Ce se intampla cu noi, de ce suntem asa?

Ma duc sa ma impartasesc pentru ca Il doresc pe Domnul.

Dorul acesta e dulce pentru ca nu se termina si este hranitor pentru ca ne scoate dorirea din efemer si ne altoieste viata de zi cu zi pe El.

Arde cu focul fara de materie pacatele mele.

Acest foc arde pacatul si ma lumineaza.

Cand arde pacatul?

Focul care intra in noi este nestins si arde tot timpul. Doar ca nu arde daca nu pun pe foc. El nu ma arde daca eu nu-i dau. Eu n-o sa pot sa ma bucur de cealalta lucrare a focului, adica desfatarea de Domnul, luminare, daca nu fac aceasta prima lucrare. Focul altfel nu face lumina, ci scoate fum.

In fiecare minut al vietii mele eu pun pe focul acesta. El nu vrea sa faca asta fara mine si o face treptat si pe masura ce Il chem.

I-au acest foc ca sa pun la lucrare acest foc. Schimbarea este cand tu ma injuri, eu ce fac: pacat sau nu. Trupul nu va deveni nesimtit la cele care il dor, ci pot sa aleg sa folosesc harul pentru a accepta, binecuvanta.

Cand sunt in durere stau deoparte si integrez durerea pentru a nu cadea in pacat.

In acest caz acest foc imi aminteste ca El este in mine si ma duc acolo cu mintea mea. De obicei noi ne ducem la doctorie, la ce as putea spune.

Ocazia cea mai buna pentru a ne bucura duhovniceste este atunci cand suntem tristi.

Daca in durerea imi duc mintea in inima la El si vorbesc cu El. Bucuria Lui e in inima si nu e chimica, e vibrationala.

Eu ma bucur de amandoua venirile Lui: arde pacatele mele si in acelasi timp ma desfatez de bucuria si iubirea Lui.

Trupul este ecranul sufletului. Eu ca persoana cand stiu ca m-am impartasit pot sa hotarasc ca trupul meu sa ia el initiativa. Eu in loc sa astept veselia venita ce urmare a Impartasaniei, pot sa incep sa dau slava Lui Dumnezeu, fiind atent la ce spun. O mica particica din mine ramane libera si pot sa dau slava Domnului . Dar am nevoie sa incep cu starea pe care o am, Ii arat supararea mea si I-o dau Lui si apoi Ii dau slava.

Ii dau supararea mea ca sa o transforme in Iubirea Lui.

Sf Apostol Pavel in Ep catre Corinteni spune ca cel ce mananca cu nevrednicie isi aduce osanda.

Doar Dumnezeu ne invredniceste sa ne impartasim. Este erezie sa spui ca Nu sunt vrednic. Sa cer vrednicie, adica sa fiu harnic.

Mai spune ca unii se imbolnavesc pentru ca se impartasesc cu nevrednicie.

Cei care s-au impartasit nevrednici, aceea primesc moartea sau boala pentru a nu fi osanditi.

Putem folosim neputinta ca sa ne apropiem de Domnul. Puterea Mea se desavarseste in slabiciune. Acea slabiciune poate fi izvor de pacat sau loc de intalnire cu Domnul. Ma bucur in slabiciuni, in defaimari, in nevoi, in prigoniri.

Ramanem cu indemnul sa ne cercetam.

Oglinda in care sa ne privim este Imnul dragostei de la Corinteni 13
De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.
Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.
Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.
Dragostea îndelung rabdă;
dragostea este binevoitoare,
dragostea nu pizmuieşte,
nu se laudă, nu se trufeşte.
Dragostea nu se poartă cu necuviinţă,
nu caută ale sale,
nu se aprinde de mânie,
nu gândeşte răul.
Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.
Dragostea nu cade niciodată.

Il rog pe Domnul sa vina in durerea si neputinta noastra si sa transforme in iubirea Lui.

Asa o sa traim bucuria ca nu suntem Potire care nu folosesc Harul Impartasaniei.




Poti sa nu mai faci pacatul indurand durerea care premerge lui. Pacatul e ca un drog care ma ajuta sa nu mai simt acel gol al neputintei si durerii mele. Doar ca prin pacat golul devine si mai mare si voi face pacate din ce in ce mai mari. Inainte a pune mana pe pahar , de a tipa ma rog sa indur durerea si greul chemand pe Domnul in ce simt.

Despre dragostea cea curată, în Dumnezeu

Cum să ne privim aproapele. Despre dragostea cea curată, în Dumnezeu. Ce uşurime, ce stare de bine, ce fericită curăţie este atunci când omu...