luni, 23 ianuarie 2012

"Mărunţişuri"

Între timp am găsit şi cartea în limba română
se numeşte "Paşi spre cer"

Un dialog dintr-o carte pe care n-am citit-o: "Stepping Heavenward" de Elizabeth Prentiss, dar se potriveşte cu o postare anterioară, deşi nu se referă tocmai la relaţia soţ-soţie, ci mai mult la "supunerea în Domnul".

Sper să fac rost de ea, s-o citesc şi mai ales s-o găsesc pentru fete, pentru că e vorba de jurnalul unei fete de 16 ani. Nu ştiu dacă e tradusă în româneşte.

“ - Tocmai am citit o carte încântătoare, plină de povestiri cu eroi, care m-au stârnit cu faptele lor atât de extraordinare şi m-a făcut să-mi doresc să fiu şi eu puternică şi curajoasă, iar dacă aş fi fost bărbat, mi-ar fi plăcut să dau şi eu dovadă de un asemenea spirit de sacrificiu şi de nobleţe.
- Cred că dacă vei învăţa să fii mulţumită cu tine însăţi acum, făcând cu încredere, pace şi perseverenţă toate treburile casnice nesemnificative pe care le ai de făcut zi după zi, pe fiecare ca pentru Domnul, încetul cu încetul vei primi puterea pentru o viaţă excepţională.
- Dar nu ştiu cum.
- Presupun că ai şi tu de împlinit câteva sarcini zilnice.
- Da; trebuie să am grijă de camera mea şi mama îmi mai cere să mai văd şi de camera de oaspeţi.
- Atunci, draga mea Katy, consideră că primul tău act de eroism ar fi să o mulţumeşti pe mama ta în aceste mărunţişuri, cum le consideri tu. Cu siguranţă, prima ta datorie, pe lângă cea de a-I plăcea Domnului, este să-i placi mamei în orice fel îţi stă în putinţă ca să-i îndulceşti şi să-i înfrumuseţezi viaţa. O viaţă plină de eroism şi sacrificiu de sine îşi pune fundaţia în lucrarea asta măruntă, care te învaţă primele lecţii şi primii paşi."

O săptămână cu Domnul vă doresc!

7 pareri:

corina spunea...

Mi-ar place sa am si eu in biblioteca pe care o pregatesc fetelor mele aceasta carte! :)

Liliana spunea...

Multumesc!

Irina spunea...

foarte folositor, o s-o cumpar si eu

Cristina S spunea...

Corina, am găsit că se poate comanda pe internet (de fapt, am şi comandat, aştept să văd despre ce e vorba)
Mulţumesc pentru vizită, Liliana
Doamne ajută, Irina! Spor în toate.

corina spunea...

Crustina eu defapt tot ce-mi cumpar din tara comand online.Altfel nu as putea sa mi le procur.
Daca nu uiti sa ma anunti si pe mine despre ceeste vorba.
Multumesc! :)

O Fata Verde spunea...

Interesanta cartea, Cr. Mi-as dori-o si eu cand faci rost de ea. Sper sa aiba ecou la fetele tale, la fetita din tine sigur a avut!

Cristina S spunea...

Corina, a ajuns cartea, e în lectură ;)

Mi, o citesc şi povestesc

Rugăciunea de fiecare zi a Sfîntului Ierarh Filaret al Moscovei

Doamne, nu ştiu ce să cer de la Tine. Tu unul ştii de ce am nevoie, Tu mă iubeşti pe mine mai mult decît pot să Te iubesc eu pe Tine. Părinte, dă robului Tău cele ce singur nu ştie a le cere. Nu îndrăznesc să cer nici cruce, nici mîngîiere: numai stau înaintea Ta. Inima mea e deschisă Ţie; Tu vezi trebuinţele mele pe care nu le ştiu eu. Vezi şi fă după mila Ta. Loveşte-mă şi mă tămăduieşte, doboară-mă şi mă ridică. Mă cutremur şi tac cu evlavie înaintea voinţei Tale sfinte şi a căilor Tale celor nepătrunse pentru mine. Mă aduc Ţie jertfă, nu am altă dorinţă decît numai să fac voia Ta; învaţă-mă să mă rog, singur roagă-Te în mine! Amin.

Subiecte abordate...

"Primeşte Doamne cununile lor..." *2 Martea copiilor *2 Martea curajului *3 Miercurea fara cuvinte *4 Joia recunostintei *5 Vinerea prieteniei 1-11 activ adolescenţi Ana Arhim. Sofronie arhim. Zaharia asceză ascult ascultare ascuns asemănare audio avort biblia bloguri bucurie Cale canon chemare Chip circumstanţe clipe colind comorile ortodoxiei conferinţă copilărie credinţă Cruce cuplu cuv. Ambrozie de la Optina căsătorie Daniil Sandu Tudor deschidere Duh şi Adevăr duhovnic Duminica Ortodoxiei durere egoism Essex fapte bune fetele film Filocalia XI fire flori frică griji gânduri Gânduri de la Maica Siluana har Hierotheos Vlachos Iasi iertare imagini Ioannis Romanides Iona iubire lene libertate Luca 5 lucrare lupta gândurilor Maica Siluana Marius Iordăchioaia milostenia minte mulţumire muzica nesimţire Nichita Stănescu oameni obişnuinţă organizare pagini paralitic Parintele Rafail pasiv Penticostar picături plan post Postul Crăciunului poveşti pr. Constantin Sturzu pr. Hrisostom Rădăşanu pr. Nicolae Tănase pr. Petroniu Tănase practic predici premiu prezenţă primăvara prot. Valerian psalmi psaltire psihoterapie Părintele Stăniloae părinţi recunoştinţă repetiţie rugăciune Rugăciunea lui Iisus rugăciuni rutină rânduială răbdare război nevăzut serbări Serile Tălpălari sexualitate sf Parascheva Sf. Isaac Sirul Sf. Serafim de Sarov sfinţi sine smerenie spovedanie suferinţă suflet Sunset Limited Săptămâna Mare sărbători taina mântuirii terapie teste timp toamna trebuie Triod trăire utile vacanţă Vechiul Testament viat Viata crestina - ajutor intru necazuri Viata crestina - bucurii ingaduite Viata crestina - femeia mama - primul educator Viata crestina - femeia ortodoxa Viata crestina - femeia ortodoxa - in bucatarie Viata crestina - femeia si bucuria lecturii Viata crestina - femeia stapana casei Viata crestina in biserica virtuţi Vlădica Antonie voia Domnului văzduhul inimii îmbunătăţirea relaţiilor Împărtăşanie încredere Înfricoşătoarea Judecată Înviere înţelepciune

Icoane preferate

Photobucket Photobucket trinity rublev Photobucket Photobucket Photobucket nativity boboteaza,epifania,teofania,theophany transfiguration