luni, 30 ianuarie 2012

Cum să-ţi începi ziua



Încă de dimineaţă, să faci trei mătănii sau închinăciuni şi să dai slavă lui Dumnezeu, Sfânta Treime, că eşti vie şi să te aşezi sub protecţia Lui! Apoi să te speli şi celelalte şi apoi să-ţi faci rugăciunile de dimineaţă. Cât de puţin, dar neapărat! La sfârşitul rugăciunii să ceri ca în timpul zilei, la momentul potrivit, să-ţi faci canonul. Apoi, când te aşezi pentru canon să faci iarăşi trei mătănii sau închinăciuni şi să ceri putere să-ţi faci canonul şi să-ţi fie acesta spre tămăduirea sufletului şi bucuria inimii. 
(Maica Siluana)





luni, 23 ianuarie 2012

"Mărunţişuri"

Între timp am găsit şi cartea în limba română
se numeşte "Paşi spre cer"

Un dialog dintr-o carte pe care n-am citit-o: "Stepping Heavenward" de Elizabeth Prentiss, dar se potriveşte cu o postare anterioară, deşi nu se referă tocmai la relaţia soţ-soţie, ci mai mult la "supunerea în Domnul".

Sper să fac rost de ea, s-o citesc şi mai ales s-o găsesc pentru fete, pentru că e vorba de jurnalul unei fete de 16 ani. Nu ştiu dacă e tradusă în româneşte.

“ - Tocmai am citit o carte încântătoare, plină de povestiri cu eroi, care m-au stârnit cu faptele lor atât de extraordinare şi m-a făcut să-mi doresc să fiu şi eu puternică şi curajoasă, iar dacă aş fi fost bărbat, mi-ar fi plăcut să dau şi eu dovadă de un asemenea spirit de sacrificiu şi de nobleţe.
- Cred că dacă vei învăţa să fii mulţumită cu tine însăţi acum, făcând cu încredere, pace şi perseverenţă toate treburile casnice nesemnificative pe care le ai de făcut zi după zi, pe fiecare ca pentru Domnul, încetul cu încetul vei primi puterea pentru o viaţă excepţională.
- Dar nu ştiu cum.
- Presupun că ai şi tu de împlinit câteva sarcini zilnice.
- Da; trebuie să am grijă de camera mea şi mama îmi mai cere să mai văd şi de camera de oaspeţi.
- Atunci, draga mea Katy, consideră că primul tău act de eroism ar fi să o mulţumeşti pe mama ta în aceste mărunţişuri, cum le consideri tu. Cu siguranţă, prima ta datorie, pe lângă cea de a-I plăcea Domnului, este să-i placi mamei în orice fel îţi stă în putinţă ca să-i îndulceşti şi să-i înfrumuseţezi viaţa. O viaţă plină de eroism şi sacrificiu de sine îşi pune fundaţia în lucrarea asta măruntă, care te învaţă primele lecţii şi primii paşi."

O săptămână cu Domnul vă doresc!

duminică, 22 ianuarie 2012

Mulţumesc


sursa imagine
Vă urez tuturor o zi cu pace şi cu recunoştinţă 
pentru toate binefacerile primite, ştiute şi neştiute 
şi pentru binefăcătorii ştiuţi şi neştiuţi.


miercuri, 18 ianuarie 2012

Cel ce s-a căsătorit se îngrijeşte de cele ale lumii?

Ieri m-am întâlnit cu X. Probleme cu soţul. M-am regăsit în situaţia de a-i vorbi despre căsătorie unei persoane care ştie „toată teoria”. Ce aş fi putut să-i spun nou ori măcar încurajator? Mi-a amintit Domnul doar de Epistola întâi către Corinteni, cap 7, mai exact de această idee:
Dar eu vreau ca voi să fiţi fără de grijă. Cel necăsătorit se îngrijeşte de cele ale Domnului, cum să placă Domnului. Cel ce s-a căsătorit se îngrijeşte de cele ale lumii, cum să placă femeii.
De fapt, înţelegerea e invers. Noi am înţeles că „aşa trebuie”, să îngrijim de ale lumii, ca să plăcem soţului (soţiei). Dar asta nu era ca o recomandare, ci ca o observaţie. De obicei, nu te mai ocupi să placi Domnului, deoarece cauţi să placi soţului. Câtor dintre noi nu ni s-a întâmplat ca, având o viaţă duhovnicească cât de cât înainte de căsătorie, odată căsătoriţi s-o lăsăm mai moale, "că acum nu mai avem timp, că trebuie să ne ocupăm să placem soţului". Şi totuşi, ideea nu e asta.Sf. Pavel spune:
"Orice aţi face, cu cuvântul sau cu lucrul, toate să le faceţi în numele Domnului Iisus şi prin El să mulţumiţi lui Dumnezeu-Tatăl. Femeilor, supuneţi-vă bărbaţilor voştri, precum se cuvine, în Domnul. Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre şi nu fiţi aspri cu ele."
 Ideea e ca să caut să plac Domnului, căci El e Cel Care mă face să plac soţului, El mă ţine lângă el, El va deschide şi lumina inima soţului, dacă nu-i va conveni ceva din ce fac eu, cu inimă curată. Pentru că Sf. Pavel spune tot în 1 Cor. 7: 
Şi aceasta v-o spun, fraţilor: Că vremea s-a scurtat de acum, aşa încât şi cei ce au femei să fie ca şi cum n-ar avea.

Evening Hours
by Daniel Ridgeway Knight



Şi cum voi plăcea Domnului? Făcând poruncile. Care este porunca pentru o femeie căsătorită? Să slujească în cele ale familiei ca şi cum ar sluji Domnului.
„Împărţirea” aceasta în căsătoriţi/necăsătoriţi o facem doar noi, oamenii. În faţa Domnului, toţi cei botezaţi suntem fiii Lui şi pe toţi ne aşteaptă la El, în Împărăţie, indiferent de calea pe care am ales să mergem. Pentru că şi o femeie în mănăstire, tot Domnului are poruncă să slujească. Şi cum va sluji? Ascultând de stareţă, slujind în cele ce-i sunt date ca ascultare ca şi cum ar sluji Domnului.
The Honeymoon Breakfast
by Daniel Ridgeway Knight

Din nefericire, soţul lui X, care e necredincios, a şi plecat de acasă în această perioadă. Dar tot aici, Sf. Pavel are cuvânt: 
Dacă un frate are o femeie necredincioasă, şi ea voieşte să vieţuiască cu el, să nu o lase. Şi o femeie, dacă are bărbat necredincios, şi el binevoieşte să locuiască cu ea, să nu-şi lase bărbatul. Căci bărbatul necredincios se sfinţeşte prin femeia credincioasă şi femeia necredincioasă se sfinţeşte prin bărbatul credincios... Dacă însă cel necredincios se desparte, să se despartă. În astfel de împrejurare, fratele sau sora nu sunt legaţi; căci Dumnezeu ne-a chemat spre pace.

Ceea ce dă "calitatea" vieţii pe care o trăim este faptul de a fi cu Domnul în ceea ce trăim, orice ar fi acest "ce trăim", ca şi cale de viaţă, serviciu, stare sufletească etc. Exersând asta, ajungem la bucuria pe care nu o mai ia nimeni de la noi, indiferent de condiţiile de viaţă, indiferent de ceea ce se întâmplă.



Când suntem fără El, orice am trăi, e gol, pustiu şi fără substanţă, oricât de frumos şi interesant ar fi, iar când ajungem la provocări neplăcute, tot ceea ce fusese clădit mai înainte fără El se răstoarnă, se sfărâmă şi ce rămâne e doar disperarea.

marți, 10 ianuarie 2012

Să nu avem pretenţia că a ne iubi copiii ar fi ceva foarte uşor

Pentru a-ţi creşte copiii nu e nevoie să te simţi întotdeauna îngrijorat ori vinovat. Dacă te simţi deseori astfel, ar fi momentul să te analizezi, pentru a vedea ce păreri preconcepute ai despre creşterea copiilor.

Felul în care ne creştem copiii se luminează dacă îl raportăm la duhul Scripturii şi al Sfinţilor Părinţi. Dar se poate ca noi să ne însuşim anumite mesaje care par duhovniceşti, dar care nu reflectă în toate cazurile adevărul. De aceea, avem nevoie să ne facem un inventar al acestor idei pe care le aplicăm, având în permanenţă în minte că Dumnezeu este Tatăl nostru în primul rând şi de El trebuie să ascultăm. Dumnezeu înţelege toate sentimentele şi dorinţele noastre referitoare la copii - atât cele pozitive, cât şi cele negative. Dar mai ales, Dumnezeu ştie ce înseamnă să suferi pentru copilul tău. El Însuşi a suferit. Putem deci avea încredere în Domnul că ne va îndruma în creşterea copiilor, dacă Îi cerem.
Unele persoane devin părinţi cu gândul că „a avea copii îţi împlineşte viaţa şi te face fericit“. Avem nevoie să învăţăm că, deşi copiii sunt binecuvântare de la Dumnezeu, totuşi, ei nu au ajuns în viaţa noastră pentru bucuria şi împlinirea noastră personală. continuarea o puteţi citi aici

miercuri, 4 ianuarie 2012

La graniță...

Mă tot învârt în jurul începutului de an. Bilanţ pentru 2011, proiecte pentru 2012...



Nu pot face nici una, nici alta. Pentru că anul acesta a început să înceapă încă de la începutul a câtorva ani în urmă. Să transform momentul în bornă indicatoare? Doar aşa.
În perioada sărbătorilor am avut vreme de vizionat mai multe filme împreună cu toată familia. Unul dintre ele a fost 


L-am vizionat împreună cu adolescentele mele. Există un moment în filmul acesta în care băiatul îi arată fetei cum poate fi în două locuri în acelaşi timp, ducând-o la graniţa dintre state. 
Cam aşa e şi cu sfârşitul/începutul meu de an. Deşi ar putea fi delimitat cu o linie a slujbei din noaptea de Revelion, el nu întrerupe nimic, în acelaşi timp cu aceea că nu începe nimic deosebit faţă de orice început pe care-l pune fiecare clipă. Abordarea pe verticală a vieţii face ca trecutul, odată încheiat prin trăirea fiecărei clipe, să nu mai condiţioneze viitorul în felul în care o face atunci când trăiesc "ca de obicei". Pentru că trăind fiecare moment la timpul său, eu răspund la ceea ce se întâmplă în prezent şi nu mai reacţionez, aşa cum eram învăţată. Şi Cel care face această înnoire a vieţii mele este chiar Hristos, la Care mă raportez şi cu Care trăiesc fiecare clipă şi Care, după cum ştim, este infinit.
Trăind cu Hristos, viaţa mea a ieşit de sub tirania trecutului şi a viitorului şi a plonjat chiar în profunzimea de dincolo de timp a clipei, care este nouă, pentru că El e Cel care le face pe toate noi: 
"dacă este cineva în Hristos, este făptură nouă; cele vechi au trecut, iată toate s-au făcut noi." (II Cor 5, 17)

Aceasta este invitaţia pe care v-o fac şi vouă pentru anul acesta, prin cuvintele apostolului:

"Şi toate sunt de la Dumnezeu, Care ne-a împăcat cu Sine prin Hristos şi Care ne-a dat nouă slujirea împăcării. Pentru că Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine însuşi, nesocotindu-le greşelile lor şi punând în noi cuvântul împăcării. În numele lui Hristos, aşadar, ne înfăţişăm ca mijlocitori, ca şi cum Însuşi Dumnezeu v-ar îndemna prin noi. Vă rugăm, în numele lui Hristos, împăcaţi-vă cu Dumnezeu!" (II Cor 5, 18-20)

sursă imagine

Şi cum puteţi să vă împăcaţi? Urmând metoda "clasică": Spovedania şi Împărtăşania!
Şi, de asemenea, să nu uităm, IERTAREA. Fără iertare, rămânem prizonierii timpului, pendulând între un trecut mai mult sau mai puţin plăcut (în care noi sau alţii sau chiar Dumnezeu ne-am "provocat ceva") şi un viitor care nu e încă, dar pe care ne proiectăm în van speranţele unei vieţi mai bune, printr-un prezent care pare fără scăpare. Un instrument extraordinar e Seminarul Iertării, pe care îl recomand tuturor.
Domnul să ne ajute pe toţi să ieşim din această proiecţie mincinoasă, pentru a trăi viaţa cea adevărată în Hristos, Domnul nostru. Amin.


Recomandare carte

La mulţi ani, în 2012!
Încep anul cu o recomandare de carte, din care am mai postat poezii (îmi plac tare mult) scrisă de autorul blogului  , dl. Marius Iordăchioaia. Cartea,  - din care puteţi citi câteva poezii şi aici a apărut la editura Theosis şi poate fi comandată online. Mai jos, câteva rânduri de prezentare, de la dl. Laurenţiu Dumitru, despre care probabil că aţi auzit şi de de pe blogul lui.
Marius Iordăchioaia îşi vărsă sufletul pe hârtie ca-ntr-o spovadă publică, într-un exerciţiu de sinceritate cum nu am mai întâlnit, invitându-ne tainic la o introspecţie a propriilor noastre vieţi şi alegeri. Deşi e la modă să fii auto-critic până la masochism, autorul nu o face din manierism, pentru că aşa ar da bine, ci pentru că el nu poate fi altfel. Metafora, drogul tare al scriitorilor, este aici doar un vehicul pentru a descrie o stare a lucrurilor şi un vehicul spre Hristos. 

Vă doresc lectură binecuvântată şi cu folos!
Cu drag, Cristina