luni, 31 octombrie 2011

Oprirea prin lenevie produce o anumită paralizie în puterile sufletului

"Cine se obişnuieşte cu amânarea, greu mai scapă de această obişnuință. Cine se opreşte din urcuş a căzut în aceeaşi clipă mai jos de unde este. Nu stă decât cel ce urcă neîncetat. E o idee pe care a dezvoltat-o Sfântul Grigorie de Nisa. Oprirea prin lenevie produce o anumită paralizie în puterile sufletului. Cel care cedează lenei devine robul ei, îşi slăbeşte libertatea sau stăpânirea sa asupra lui însuşi. Eşti tu însuţi când eşti stăpân pe tine. De aceea, în greceşte libertatea se numeşte şi starea de a-ţi fi propriul stăpân.
Nu l-am ajutat pe om în clipa în care a trebuit, l-am putut pierde. Fiecare clipă impune o datorie unică pentru veci, pe care n-o mai poţi îndeplini în altă clipă. Fiecare clipă ni s-a dat cu rostul ei unic de la Dumnezeu. Fiecare clipă are o însemnătate pentru veşnicie.
(...) Cine urcă o face pentru că aude glasul Domnului, care-l cheamă. Cel ce se obişnuieşte să nu dea toată atenţia poruncii Domnului îndată ce o aude şi aşteaptă să i se spună a doua oară, să i se dea un nou semn mai accentuat, pierde sensibilitatea receptivă a inimii. Începe să se tocească, să se sclerozeze spiritual. Începe să nu mai fie viu, începe să moară. Cade din simţirea planului dumnezeiesc, care-l face liber, din planul vibrant al Duhului, în cel al automatismului naturii, încetând să mai fie el însuşi. Se afirmă iarăşi importanţa lui „acum” şi a lui „astăzi", importanţa de a împlini în această clipă ceea ce cere Dumnezeu în ea. Fiecare clipă ne e dată pentru a o umple cu împlinirea datoriei noastre legate de ea, pentru a imprima în noi ceea ce ne cere. Şi Dumnezeu însuşi ne spune în ea ce datorie avem de împlinit în ea."

vineri, 28 octombrie 2011

Tras de mânecă să fiu atentă la chemarea Domnului

Una dintre situaţiile cele mai neplăcute din punctul meu de vedere este aceea de a mă întrerupe la un moment dat dintr-o activitate. Momentele în care vine cineva şi-mi întrerupe "rutina": ceea ce aveam eu de făcut şi acum uite, trebuie să las pentru a rezolva o urgenţă. De multe, de foarte multe ori nici nu o fac. Decât dacă am eu o slăbiciune puternică la persoana respectivă. Atunci, pot lăsa orice activitate, pentru a-i urma.
Azi însă am întâlnit pe "cineva" care m-a învăţat un lucru la care nu m-am gândit până acum. Anume că întreruperea fortuită a unei activităţi (pe care o fac cu binecuvântare de altfel) poate fi o chemare de la Domnul.
Este vorba de proorocul Iona (mereu sunt uimită de câte primesc prin citirea Vechiului Testament). E o carte din Vechiul Testament scurtă, de numai 4 capitole şi mai scurte, care poate fi citită în câteva minute.
Până acum îmi atrăgea atenţia numai referitor la faptul că Domnul îşi poate schimba "gândul" dacă noi ne pocăim (pe scurt, cartea chiar asta povesteşte, cum proorocul a primit poruncă să le vestească ninivitenilor că vor pieri în 40 de zile dacă nu se pocăiesc, iar ei l-au crezut şi s-au pocăit şi Dumnezeu nu şi-a mai respectat cuvântul.) Mi-a plăcut şi pedagogia Domnului, cum l-a învăţat pe Iona că mai importanţi sunt oamenii decât respectarea proorociei (nu mai povestesc, cine a citit ştie, cine nu, să citească, e puţin)
Dar azi, mi-au atras atenţia primele cuvinte ale cărţii: 
Şi a fost cuvântul Domnului către Iona, fiul lui Amitai, zicând: "Scoală-te şi du-te în cetatea cea mare a Ninivei şi propovăduieşte acolo, căci fărădelegile lor au ajuns până în fata Mea!" Şi s-a sculat Iona să fugă la Tarsis, departe de Domnul.
Iona era şi el un om acolo, prooroc, slujea Domnului liniştit în viaţa lui. Şi deodată, uite că se trezeşte chemat la propovăduire într-o altă cetate decât a lui. Ce-i trebuia lui schimbarea asta?!? El îşi avea slujba de zi-cu-zi, de ce era nevoie să iasă din confortul acela, să-şi întrerupă rutina? (Iii, ce m-am mai regăsit în asta azi!)

Şi ce face Iona? Nici mai mult, nici mai puţin, decât să fugă de la faţa Domnului. 
Când ne aflăm în situaţii în care trebuie să renunţăm la ştiutul confortabil, mamă, ce ne mai pricepem la a fugi din faţa Domnului! Şi apoi, spunem că nu ştim care este voia Domnului cu noi. Păi cum să ştim, dacă tocmai când am primit chemarea spunem "Neee! Tocmai acum? Nu vezi ce lucru important făceam eu? Sau nu făceam nimic, dar acum era momentul meu de odihnă." 
Poate că nu toţi vom fi prooroci precum Iona, să salvăm o naţiune de la distrugere doar spunând câteva cuvinte. Dar de câte ori, un cuvânt, o vorbă bună pe care le-am putea spune într-o situaţie, o mână de ajutor ar putea totuşi să mângâie un suflet de om. (Şi de foarte multe ori, un suflet de om chiar din propria familie - soţ/soţie, copil care are nevoie de noi, dar suntem prea obosiţi, ocupaţi, stresaţi, ca să ne întrerupem activitatea)
Nu ştiu cum sunteţi voi, dar eu mi-am dat seama din nou, citind azi aceste câteva cuvinte, cât de des fug de chemarea de acum a Domnului, aşteptând să mă cheme altfel
Îmi dau seama din nou că întreruperile (binecuvântate) sunt o binecuvântare, chiar dacă incomode, pentru că fac parte din voia Lui cu mine. Slavă Ţie, Doamne, şi dă-mi, Te rog, ochi să văd şi inimă să răspund la fiecare dintre acele momente în care mă simt de ca şi cum mi-ar fi tras preşul de sub picioare şi-mi vine să fug de la faţa Ta!

miercuri, 26 octombrie 2011

Poveste

Omul a ingenunchiat si a soptit:
- Doamne, vorbeste-mi!
Si o ciocarlie a inceput sa cante, dar omul nu a auzit-o.

Asa ca omul s-a ridicat in picioare':
- Doamne, vorbeste-mi!
Si bubuitul tunetului a rasunat de la o margine a cerului la cealalta, dar omul nu a ascultat.

Omul a privit catre cer si a spus:
- Dumnezeule, da-mi voie sa Te vad!
Si o stea a stralucit scanteietoare, dar omul nu a observat-o.

Si omul a implorat:
- Doamne, arata-mi o minune!
Si o viata s-a nascut, dar omul nu i-a dat importanta.

Asa ca omul a strigat in disperare:
- Doamne, atinge-ma ca sa stiu ca esti aici!
La care Dumnezeu s-a aplecat si l-a atins pe om. Insa omul a dat cu mana, alungand fluturele, si si-a vazut mai departe de drum.

Omule, nu lăsa să-ţi scape vreo binecuvântare, numai fiindcă nu o primeşti in felul in care o aştepţi!
(de pe mail)

marți, 25 octombrie 2011

"Dobândirea Duhului Sfânt este de asemenea un capital"

Rugăciunea, postul, privegherea şi toate celelalte practici creştine, nu constituie scopul vieţii noastre creştine. Deşi este adevărat că ele slujesc ca mijloace indispensabile în atingerea acestui ţel, adevăratul scop al vieţii creştine constă în dobândirea Duhului Sfânt al lui Dumnezeu. Cât despre rugăciune, post, priveghere,pomeni şi toate faptele bune săvârşite de dragul lui Hristos, sunt doar mijloace spre a dobândi Duhul Sfânt. Ţineţi minte vorbele mele, numai faptele bune săvârşite din dragoste pentru Hristos ne aduc roadele Duhului Sfânt. Tot ce nu este săvârşit din dragoste pentru Hristos, chiar dacă ar fi ceva bun, nu aduce nici răsplată în viaţa viitoare, nici harul Domnului în viaţa aceasta. De aceea Domnul nostru Iisus Hristos a zis: "Cel ce nu adună cu Mine risipeşte" (Luca 11:23). Nu că o faptă bună ar putea fi numită altfel decât agoniseală, căci chiar dacă o faptă nu este făcută pentru Hristos, este totuşi socotită bună. Scriptură spune: "În orice neam cel care se teme de Dumnezeu şi face ce este drept este primit la El" (Fapte 10:35)...
Dobândirea Duhului Sfânt este adevăratul scop al vieţii creştine, în vreme ce rugăciunea, postul, pomenile şi alte fapte bune făcute din dragostea de Hristos, sunt doar mijloace ale dobândirii Duhului Sfânt.

 "Ce înţelegeţi prin dobândire?" l-am întrebat pe Sfântul Serafim. "Cumva, nu prea pricep." 

 "Dobândirea este acelaşi lucru cu luarea în posesie", mi-a răspuns el. "Ştiţi ce înseamnă a dobândi bani? Dobândirea Duhului Sfânt este asemenea. Ştiţi foarte bine ce înseamnă a dobândi în sensul lumesc, iubitorule de Dumnezeu. Scopul oamenilor obişnuiţi este să adune sau să facă bani; cât pentru nobilime, se adaugă primirea de onoruri, distincţii şi alte recompense pentru serviciile aduse stăpânirii. Dobândirea Duhului Sfânt este de asemenea un capital, dar dătător de har şi veşnic, şi se obţine pe căi foarte asemănătoare, aproape la fel cum sunt cele ale capitalului monetar, social şi temporal. Dumnezeu Cuvântul, Dumnezeu-Omul, Domnul nostru Iisus Hristos asemuieşte viaţa noastră cu o piaţă, iar lucrarea vieţii noastre pe pământ, o numeşte negoţ. El spune tuturor: "Neguţătoriţi până ce voi  veni" ( Luca 19: 13), "răscumpărând fiecare ocazie, căci zilele sunt rele." ( Efeseni 5:16). 
Cu alte cuvinte, cea mai mare parte a timpului tău fă astfel încât să primeşti binecuvântările cereşti, prin bunuri pământeşti. Bunurile pământeşti sunt fapte bune făcute din dragoste pentru Hristos, ce pogoară harul Preasfântului Duh asupra noastră.

Vai nouă dacă El ne găseşte prea-încărcaţi de grijile şi necazurile acestei vieţi! Căci cine va putea să ducă supărarea Sa, cine va suporta mânia feţei Sale? De aceea s-a spus: "Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu cădeţi în ispită." (Marcu 14:38), adică să vă lipsiţi de Duhul lui Dumnezeu, căci privegherea şi rugăciunea ne aduc harul Său. 

 "Desigur, fiecare faptă bună, făcută din dragoste pentru Hristos, ne dăruieşte harul Duhului Sfânt, dar rugăciunea ne dă acest har în mod deosebit, pentru că întotdeauna este la îndemână, ca o unealtă de dobândire a harului Duhului Sfânt. De pildă, ai vrea să mergi la biserică, dar nu afli nici o biserică sau slujba s-a terminat; ai vrea să dai de pomană unui cerşetor, dar nu este nici unul sau nu ai ce să îi dai; ai vrea să-ţi păstrezi fecioria, dar nu ai puterea să o faci din pricina firii tale sau din pricina tăriei vicleniilor vrăjmaşului, cărora nu te poţi împotrivi datorită slăbiciunii tale omeneşti; ai dori să faci alte fapte bune de dragul lui Hristos, dar nici nu ai tăria sau îţi lipseşte prilejul. Acestea, cu siguranţă nu se aplică rugăciunii. Rugăciunea este la îndemână oricui, bogat ori sărac, nobil ori umil, puternic ori slab, sănătos ori bolnav, drept ori păcătos."

Puteţi judeca cât de mare este puterea rugăciunii, atunci când este săvârşită din toată inima, chiar şi în cazul unei persoane păcătoase, în următoarea pildă dinSfânta Tradiţie. Când, la rugămintea unei mame disperate căreia îi murise singurul fiu, o prostituată pe care o întâlnise, încă necurată după ultimul ei păcat, mişcată fiind de durerea adâncă a mamei, a strigat către Domnul: "Nu de dragul unei sărmane păcătoase ca mine, ci pentru lacrimile unei mame ce-şi jeleşte fiul şi crezând cu tărie în bunătatea Ta cea plină de dragoste şi în puterea Ta cea nemăsurată, Hristoase Dumnezeule, inviaza-l pe fiul ei, o, Doamne!" Şi Domnul l-a ridicat din morţi.  Vezi, iubitorule de Dumnezeu! Mare este puterea rugăciunii, iar ea aduce îndeosebi Duhul lui Dumnezeu, şi este cel mai uşor de săvârşit pentru toată lumea. 
***
 HARUL ESTE LUMINĂ 

 "Şi trebuie să explic mai departe deosebirea între lucrările Sfântului Duh, Care sălăşluieşte în chip tainic în inimile celor cred în Domnul Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, şi lucrările întunecimii păcatului, care la propunerea şi îndemnul diavolului, se făptuiesc prădalnic în noi. Sfântul Duh ne aminteşte cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos şi întotdeauna lucrează biruitor cu El, bucurându-ne inimile şi călăuzindu-ne paşii pe calea păcii, în timp ce duhul mincinos, diavolesc, lucrează în felul opus Domnului, iar lucrările sale în noi sunt răzvrătite, încăpăţânate şi pline de pofta cărnii, pofta ochilor şi mândria vieţii." 

 "Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac." (Ioan 11:26). Cel ce are harul Sfântului Duh ca răsplată a dreptei credinţe în Iisus Hristos, chiar dacă, din pricina slăbiciunii omeneşti, sufletul său ar muri pentru vreun păcat sau altul, totuşi nu va muri pentru totdeauna, ci va fi ridicat prin harul Domnului nostru Iisus Hristos "Care ia păcatul lumii" (Ioan 1:29), şi dăruieşte fără de plată har peste har. 
Despre acest har, care s-a arătat întregii lumi şi omenirii întru Dumnezeu-omul, se  spune în Evanghelie: "Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor." (Ioan 1:4); şi mai apoi: "Şi lumina luminează în întuneric; şi întunericul nu a cuprins-o niciodată." (Ioan 1:5). Aceasta înseamnă că harul Sfântului Duh, care ne este dat la botez în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, în pofida căderii omului în păcat, în pofida întunericului care ne înconjura sufletul, nu încetează să lumineze în inimile noastre cu lumina dumnezeiască (care a existat din vremuri străvechi) a meritelor de nepreţuit ale lui Hristos. În cazul lipsei de pocăinţă a păcătosului, această lumină a lui Hristos strigă către Tatăl: "Avva, Părinte! Nu fii supărat de această lipsă de pocăinţă până la sfârşit (al vieţii sale)." Apoi, la trecerea păcătoşilor pe calea pocăinţei, şterge pe deplin toate urmele păcatului din trecut şi îl îmbracă, încă o dată, pe fostul păcătos, într-un vestmânt al nestricăciunii, ţesut din harul Sfântului Duh. Dobândirea acestuia este scopul vieţii creştine, ceea ce v-am explicat, iubitorule de Dumnezeu. 

"Vă voi spune altceva, pentru a putea înţelege mai limpede ce înseamnă harul lui Dumnezeu, cum poate fi recunoscut şi cum lucrările sale se manifestă, în mod deosebit, în cei ce sunt luminaţi de acesta. Harul Sfântului Duh este lumina care îl luminează pe om. Întreaga Sfânta Scriptură vorbeşte despre aceasta. Astfel, sfântul nostru părinte David a spus: "Făclie picioarelor mele este legea Ta şi lumină cărărilor mele." (Psalmul 118:105), şi "De n-ar fi fost legea Ta gândirea mea, atunci aş fi pierit întru necazul meu." (Psalmi 118:92). Cu alte cuvinte, harul Duhului Sfânt care este exprimat în Lege, în cuvintele poruncilor Domnului, este făclia şi lumina mea. Dacă acest har al Sfântului Duh (pe care încerc să îl dobândesc cu atâta grijă şi râvnă, încât cuget la dreptele Tale judecăţi de şapte ori pe zi) nu m-ar fi luminat în mijlocul întunericului grijilor, care sunt de nedespărţit de chemarea înaltă a rangului meu împărătesc, de unde aş putea primi o scânteie de lumină care să-mi lumineze drumul pe cărarea vieţii, ce este întunecată de reaua voinţă a vrăjmaşilor mei?" 



(din. Sf. Serafim de Sarov, Despre dobândirea Duhului Sfânt)



joi, 20 octombrie 2011

"Rugăciunea inimii este când inima noastră nu mai poate fără Dumnezeu"

Serile Talpalari, Iaşi - 18 oct 2011
participanţi, diac. Nicolae Hulpoi, ierodiac. Serafim Pantea, Maica Siluana Vlad


Din cuvintele ierodiac. Serafim Pantea:
Când ne rugăm, Îl cercetăm pe Dumnezeu şi ne cercetăm pe noi înşine...
Rugăciunea nu este ceva specific doar călugărilor. Toţi suntem datori să ne rugăm mereu (după cum spune Sf. Ap. Pavel).
Rugăciunea inimii este... atunci când reuşim să facem inima să Îl iubească, să plângă, să se tânguiască după Dumnezeu, să nu mai poată fără Dumnezeu... atunci când chiar dacă tăcem cu mintea sau cu buzele, toată fiinţa noastră continuă să se roage...

Din cuvintele Maicii Siluana...


… Mintea care era conectată la Dumnezeu avea capacitatea să tacă şi să fie luminată… Mintea lui Adam, având lumina lui Dumnezeu, ştia să spună lucrurilor pe nume… cunoştea
cunoaşterea crea bucurie, dragoste, era o relaţie de dragoste, nu o informaţie

… Primul pas e să descoperim că mintea noastră este bolnavă
al doilea pas e să împlinim porunca rugăciunii aşa cum se practică ea în Biserică

… Pe măsură ce ne vindecăm în Biserică, inima noastră se trezeşte… noi avem o avere incredibilă… în noi există Dumnezeu, se află Duhul Sfânt, care abia aşteaptă să lucreze şi să se manifeste, dar noi nu-l punem la treabă…

… Dar noi aşteptăm să “ne vină”. Una din piedicile la rugăciune e să aşteptăm să ne vină să ne rugăm şi nu ne vine. … lucrurile care "ne vin" sunt ale firii căzute… un  pas important în rugăciune e să nu faci ce-ţi vine… fiind conştienţi că suntem bolnavi nu ne mai bazăm pe ce gândim, pe ce simţim, ci pe ce zice Dumnezeu…

...Ca să ne apucăm de rugăciune, avem nevoie să conştientizăm că asta nu e viaţă...


Despre timp...
Timpul pe care-l avem e acaparat cu totul de stăpânitorul acestei lumi... Primul pas pe care-l avem de făcut e răscumpărarea timpului...

Timpul este la dispoziţia noastră şi e gata să facă bucle de veşnicie...

Despre tăcere:

... Tăcerea este jertfa cea mai plăcută lui Dumnezeu...

... Tăcerea este începutul rugăciunii...
... Avem nevoie să ascultăm tăcerea; ascultând-o, descoperim că este limbajul veacului viitor.
... Fără să tăcem, nu ajungem nici la curăţire de patimi.



despre pocăinţă...
Pocăinţa este cea mai minunată lucrare a omului cu Dumnezeu...
În pocăinţă, intră şi iertarea celorlalţi... care înseamnă scoaterea răului din noi şi renunţarea la resentimente...

despre dreptate...
Prin cădere, am ajuns să avem dreptate...
La Dumnezeu, a avea dreptate înseamă iubire

despre jertfirea dorinţelor...
Omul a căzut prin dorinţă


luni, 17 octombrie 2011

Cărţi pentru copii

Ana a primit de la nana ei o carte absolut minunată, pe care vrem s-o recomandăm tuturor copiilor: "Din ţara lui Eu-Împărat în ţara lui Tu-Împărat".


E scrisă de Mersine Vigopoulou într-o manieră foarte atractivă. În general, îmi e destul de greu să găsesc cărţi cu conţinut moral-creştin pentru copii, deşi piaţa abundă în tot felul de oferte. Uneori, tenta prea moralizatoare a unor povestiri adresate copiilor oboseşte ori invită la judecată (părerea mea). Cartea aceasta se adresează copiilor (de toate vârstele) invitând la o călătorie care m-a captivat şi pe mine de la primele rânduri.
Ea încântă şi delectează pe micul sau marele cititor nu doar cu stilul deschis şi uşor jucăuş în care abordează teme serioase, ci şi prin calitatea condiţiilor grafice în care a apărut.
Ana ne citeşte exersându-şi intonaţia şi ne amuzăm copios ori râdem mânzeşte urmărind peripeţiile Încăpăţânatului şi observând cât de cunoscute ne sunt personajele. 
Redau şi un mic fragment în loc de concluzie a acestei postări, prin care vă fac cunoştinţă cu personajele principale ale cărţii. Pe mine m-au cucerit. ;)


Încăpăţânatul era un tânăr cetăţean al Ţării lui Eu-Împărat care se juca singur, ca de obicei. Într.o zi nu a dorit să se joace cu prietenii, aşa că, despărţindu-se de ei, a plecat de unul singur. "În fond şi la urma urmei, gândea el, cum aş putea fi prieten cu ei, când nu-mi dau dreptate că sunt cel mai bun alergător din toată Ţara lui Eu-Împărat?" Doar mama sa îl lăuda pentru aceasta.
Într-adevăr, mama Încăpăţânatului, doamna Slavă Deşartă, soţia domnului Orgoliu Nemăsurat, îi lăuda şi-i linguşea pe soţul ei şi pe copii pentru cele mai neînsemnate lucruri. Ea credea că îşi încurajează familia şi îi face pe copiii ei mai puternici. Pentru oamenii din Ţara lui Eu-Împărat era important să ieşi în faţă şi să te evidenţiezi în raport cu alţii, iar acest lucru era cu neputinţă de realizat fără încrederea în sine[...]
În sfârşit, gândea Încăpăţânatul, e cineva care-mi recunoaşte meritele.
- De fapt, a răspuns el, chiar sunt cel mai bun alergător. Aş fi vrut ca şi ceilalţi să fi auzit ceea ce tocmai ai spus. Hei, nu mi-ai zis numele tău.
- Seninătate. Dar al tău?
- Încăpăţânatul.
S-au aşezat apoi sub un copac spre a-şi trage răsuflarea.
- Seninătate, ştii, înainte de a ne întâlni, eram tare supărat. Parcă îmi ieşisem din fire.
- Mi-am dat seama de asta, când te-am văzut în faţa portiţei. Ştii, nervozitatea îi face pe oameni violenţi. Eşti mult mai drăguţ acum, când ţi-a trecut supărarea.
- Dar cum să nu mă supăr! Ştii cum se poartă prietenii cu mine? Începu apoi să-i povestească despre toate problemele sale. Seninătatea îl asculta cu atenţie în timp ce el continua să vorbească neîntrerupt...

Iată şi mărturia scriitoarei:
Am scris această istorioară ca o revărsare a dragostei pentru copii, într-o încercare de a simplifica ceea ce poate părea greu de înţeles. La fel şi noi, adulţii, dacă o vom citi, vom fi poate şi noi ajutaţi de harul lui Dumnezeu şi, la rândul lor, copiii şi nepoţii noştri. Cuviosul credea că cei mici sunt ca nişte casete goale. Ei înregistrează tot ceea ce văd la noi. Aş dori să le mulţumesc cu sinceritate tuturor acelora care m-au încurajat să merg mai departe cu publicarea acestei cărţi şi care m-au ajutat cu multă dăruire să lucrez la ea. Entuziasmul lor pro­venea din dragostea pentru copii şi pentru memoria Cuviosului Paisie. Voi încheia cu câteva cuvinte ale Cuviosului:
Lucrurile sunt simple, copiii mei. 
Noi suntem cei care le com­plicăm. Ar trebui să le complicăm pentru diavol, dar să le simplificăm pentru om: cea mai uşoară cale de mântuire este aceea a dragostei şi a Smereniei. E nevoie aşadar ca în orice clipă să aveţi gânduri bune, pentru a vă apăra sufletul. 

Fie ca binecuvântarea sa să ne ocrotească întotdeauna. Amin.
Mersine Vigopoulou
Buna-Vestire a Maicii Domnului
25 Martie 2001
Din Ţara lui Eu-Împărat în Ţara lui Tu-Împărat, prima lucrare publicată a lui Mersine Vigopoulou a fost scri­să din marea ei dorinţă ca nepoţii ei să se poată folosi de înţelepciunea Cuviosului Paisie. 
Cartea este apărută în limba română la fundaţia Iustin Pârvu şi poate fi comandată aici


marți, 11 octombrie 2011

IPS Hierotheos Vlachos va conferenția la Iași*

Vineri, 14 octombrie 2011, ziua prăznuirii Sfintei Cuvioase Parascheva, Înaltpreasfințitul Hierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos şi Sfântul Vlasie, va susține, începând cu orele 19.00, conferința cu titlul: „Teologia ca trăire din perspectiva învăţăturii Părintelui Ioannis Romanidis”. Locul: Aula Magna „Mihai Eminescu” a Universității „Al. I. Cuza”.

Cine este IPS Hierotheos Vlachos?
Înaltpreasfinţitul Hierotheos Vlachos s-a născut în Ioannina, în 1945, şi a studiat la Facultatea de Teologie din Tesalonic, remarcându-se ca student eminent, ucenic al reputatului patrolog Panaghiotis Xristou. A preferat viaţa monahală carierei academice, care, de altfel, îi era la îndemână. În 1971 a fost hirotonit diacon, iar în 1972 preot, şi a slujit în cadrul mitropoliilor Edesei, Peli şi Almopia, Thiva şi Levadia şi în Arhiepiscopia Atenei, ca predicator şi îndrumător al tinerilor. În 1995 devine Mitropolit de Nafpaktos şi Sfântul Vlasie.
Scrie mult despre crizele şi bolile omului contemporan din perspectiva învăţăturii Părinţilor: 77 de cărţi cu tematică teologică, eclezială, socială, care au la bază învăţătura Sfinţilor Părinţi. Dintre acestea, 64 au fost traduse în 21 de limbi, iar altele sunt în curs de traducere. Dintre cărțile traduse în limba română menționăm: Psihologia existențialistă și psihoterapia ortodoxăBoala și tămăduirea sufletului în tradiția ortodoxăPsihoterapia ortodoxă – Știința Sfinților PărințiPsihoterapia ortodoxă – Continuare și dezbateri,Persoana în tradiția ortodoxăSpovedania și vindecarea sufletuluiO noapte în pustia Sfântului Munte. Convorbire cu un pustnic despre rugăciunea lui IisusMonahismul ortodox ca viață profetică, apostolică și martiricăSfântul Grigorie Palama AghioritulCunosc un om în Hristos: Părintele Sofronie de la Essex.
Ceea ce defineşte opera sa, dar mai ales lucrarea sa ca păstor în Biserică, este înţelegerea terapeutică, vindecătoare a întregii teologii. Biserica este spital duhovnicesc, clericii sunt doctorii de suflete, cei care conduc omul la luminare şi la îndumnezeire. Teologia, viaţa bisericească, Liturghia nu au sens decât dacă omul se vindecă de moarte şi învie, se sfinţeşte. Cunoaşterea omului este efectivă, reală, doar dacă acesta se vindecă, se curăţeşte şi ajunge la vederea lui Dumnezeu. De aceea consideră că teologia autentică nu este posibilă fără o autentică experienţă isihastă.
Conferința pe care Părintele Mitropolit Hierotheos o va susține la Iași, pe 14 octombrie, în Aula Magna „Mihai Eminescu” a Universității „Al. I. Cuza”, va avea titlul „Teologia ca trăire din perspectiva învăţăturii Părintelui Ioannis Romanidis”.
Ioannis Sava Romanidis (1927-2001) s-a născut din părinți greci, care au emigrat, imediat după nașterea sa, în America. A urmat studii teologice la Seminarul teologic ortodox Holy Cross, pe care l-a absolvit în 1949. În timpul studenției la Universitatea din Yale, în 1951, a fost hirotonit preot. Părintele Romanidis și-a completat studiile la Paris și Atena, unde, în 1957, și-a luat doctoratul în Teologie. În 1958 a fost numit profesor la Seminarul teologic ortodox Holy Cross, iar, începând cu 1968, a fost profesor la Facultatea de Teologie din Tesalonic. Activitatea sa academică, neîntreruptă de pensionarea timpurie din 1984, l-a consacrat ca un erudit teolog, apărător al ortodoxiei credinței pe fundamentele revelației scripturistice și pe mărturiile Sfinților Părinți.

În scrierile sale, Părintele Ioannis Romanidis a adăugat teologiei academice tradiția patristică și rugăciunea Bisericii, ca duh dătător de viață.
* Material preluat de pe www.doxologia.ro

joi, 6 octombrie 2011

Despre sfinţi şi sfinţenie+din minunile Sfintei Parascheva

Serile Talpalari din 4 oct 2011 (întâlnirea integrală):

Din minunile Sfintei Parascheva, prezentate de protos. Valerian Radu de la Catedrala mitropolitană din Iaşi.



adcb

Din întrebările şi subiectele acestei seri:
Ce să facem când nu avem credinţă?
Când vor fi canonizaţi sfinţii închisorilor comuniste?
Ce să fac dacă am început o facultate iar inima îmi spune să merg la altă facultate acum?
Despre duhovnici, ucenici, cum îmi aleg duhovnicul potrivit pentru mine?
Cum ne spovedim?
Despre lupta gândurilor
Despre Rugăciunea lui Iisus, despre prezenţa lui Hristos în noi.



adcb

Cuvântul Maicii Siluana, despre minuni, sfinţi şi sfinţenie, rostit la întâlnirea din 4 octombrie:


Din cuvântul Maicii:

Cea mai mare minune e să crezi...
Când omul se întreabă ce sens are viaţa... este foarte aproape să trăiască minuni...
O altă minune este minunea rugăciunii...
Omul care se trezeşte, folosind darul lui Dumnezeu care e mintea poate ajunge la bucurie fără necazuri. Necazurile sunt darurile lui Dumnezeu pentru noi pentru că nu conştientizăm. Ne trezesc inima împietrită. Ni se întâmplă necaz ca să ne trezim.
Ce-i oferi tu lui Dumnezeu ca El să ţi se ofere ţie? Loc.


adcb


Moderator, ca de obicei, pr. Constantin Sturzu





Sărbătoarea Sfintei Parascheva 2011

Mitropolia Moldovei şi Bucovinei


Sărbătoarea Sfintei Parascheva 2011
(370 de ani de la aducerea sfintelor ei moaşte la Iaşi, în anul 1641)


Program 09-17 octombrie 2011

Duminică, 09 octombrie 2011:
  • Orele 07.00-12.00 – Miezonoptica, Utrenia şi Sf. Liturghie (în Catedrala Mitropolitană)
  • Orele 13.00 – vernisajul expoziţiei de fotografii ORTHPHOTO 2011 -Turnul Mănăstirii Golia. (Expoziţia va putea fi vizitată în perioada 09-16 octombrie 2011).
Orele 18.00-19.30 – Concursul coral Lăudaţi pe Domnul, ediţia a VIII-a  (la Centrul de Conferinţe Providenţa). Etapă din concursul organizat de Patriarhia Română.

Luni, 10 octombrie 2011 :
  • Orele 07.00-11.30 – Miezonoptica, Utrenia şi Sf. Liturghie (în Catedrala Mitropolitană).

Marţi, 11 octombrie 2011:
  • Orele 06.30 - Procesiune cu moaştele Sf. Cuv. Parascheva, înconjurul Catedralei prin Bulevardul „Ştefan cel Mare şi Sfânt” şi depunerea lor pe platoul din faţa Catedralei pentru închinare.
  • Orele 08.00-11.30: Miezonoptica, Utrenia şi Sf. Liturghie arhierească în Catedrala Mitropolitană.

Miercuri, 12 octombrie :
  • Orele 07.00-11.30 Miezonoptica, Utrenia şi Sf. Liturghie arhierească în Catedrala Mitropolitană.
  • Orele 11.30 Sfinţirea apei (aghiazma mică) şi Sf. Maslu, în curtea Catedralei Mitropolitane, lângă Biblioteca „D. Stăniloae”.
  • Orele 12.00 – Inaugurarea expoziţiei Arta pelerinajului. Piese creștine în spațiul est și sud-est carpatic (secolele IV-XVI) (la Muzeul Unirii) şi deschiderea Simpozionului Monumentul – Tradiţie şi Viitor, ediţia a XIII-a (la Muzeul Unirii, Sala Dublei Alegeri).
  • Orele 17.35 Sosirea delegaţiei din Grecia cu moaştele Sf. Sfinţit Mucenic Policarp, episcopul Smirnei (Aeroportul din Iaşi).

  • Orele 19.00-20.30 Pelerinajul Calea Sfinţilor - Procesiune cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva şi ale Sf. Sfinţit Mucenic Policarp, episcopul Smirnei. Se va desfăşura pe traseul: Str. Sf. Andrei, Str. Palat, Biserica Sf. Nicolae Domnesc, B-dul Ştefan cel Mare şi Sfânt şi se va încheia cu depunerea sfintelor moaşte pe platoul din faţa Catedralei Mitropolitane pentru închinare.
  • Orele 21.00-01.00 Slujba de priveghere în cinstea Aducerii moaştelor Sf. Ap. Andrei la Iaşi în anul 1996 (Vecernia, Litia şi Utrenia – în Catedrala Mitropolitană).

Joi, 13 octombrie:
  • Orele 07.00-11.30 – Miezonoptica, Acatistul Sf. Apostol Andrei, Ceasurile şi Sfânta Liturghie în Catedrala Mitropolitană cu participarea Corului “Apostolii” al preoţilor din Protopopiatele I şi II Iaşi.
  • Orele 11.00 – deschiderea expoziţiei de carte dedicată Sfintei Cuvioase Parascheva şi lansare la Mănăstirea “Sf. Trei Ierarhi” - Sala Gotică a două lucrări: Albumul Sfânta Cuvioasă Parascheva - multfolositoare şi lucrarea Binefacerile Sfintei Cuvioase Parascheva. Mărturii ale închinătorilor. Lucrările sunt editate şi publicate de către Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
  • Orele 16.00 slujba de sfinţire a noii locaţii a Depozitului de Obiecte Bisericeşti “Sf. Ap. şi Ev. Luca” aflat în curtea Catedralei Mitropolitane din Iaşi.
  • Orele 17.30 slujba de sfinţire a lucrărilor de extindere a Spitalului Providenţa al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
  • Orele 19.00 – concert susţinut de grupul vocal Acapella din Bucureşti (în Catedrala Mitropolitană)
  • Orele 21.00-03.00 - Slujba de priveghere a Sf.  Cuv. Parascheva (Vecernia, Litia, Utrenia şi Sfânta Liturghie - în Catedrala Mitropolitană).

Vineri, 14 octombrie:
  • Orele 07.00 – Miezonoptica, Acatistul Sf. Cuv. Parascheva şi Ceasurile (în Catedrala Mitropolitană).
  • Orele 09.00-13.00 – Sfânta Liturghie (pe podiumul din faţa Catedralei Mitropolitane).
  • Orele 19.00 – Conferinţă susţinută de Mitropolitul Hierotheos Vlachos de Nafpaktos (Grecia): Teologia ca trăire din perspectiva învăţăturii Părintelui Ioannis Romanidis (în Aula Magna „Mihai Eminescu” – Universitatea  „Al. I. Cuza” – Iaşi).
  • Orele 19.30 – Concert muzică psaltică “Byzantion cântă pelerinilor” în Catedrala Mitropolitană.
  • Orele 21.00 - Slujba de Priveghere (Vecernia, Litia şi Utrenia) – în Catedrala Mitropolitană.

Sâmbătă, 15 octombrie :
  • Orele 07.00-11.30Miezonoptica, Ceasurile, Sfânta Liturghie  (în Catedrala Mitropolitană).
  • Orele 10.00 – Sfinţirea Centrului social multifuncţional pentru vârstnici „Vovidenia” Iaşi.
  • Orele 16.00 – 18.00 – Ceasul al IX-lea, Vecernia şi Paraclisul Sf. Cuv. Parascheva.

Duminică, 16 octombrie :
  • Orele 08.30 – 12.30 – Miezonoptica, Utrenia şi Sf. Liturghie (în Catedrala Mitropolitană).
  • Orele 18.30 – Concert de muzică religioasă, populară şi patriotică interpretat de Corul Sanctus al Catedralei Mitropolitane din Iaşi şi de corul bărbătesc Neam de voievozi - dirijor Dr. Costel Mirel Nechita (la Centrul de conferinţe Providenţa).
Evenimentul va fi însoţit de lansări de carte şi CD-uri.

Luni, 17 octombrie :
  • Orele 10.00, în Sala „Iustin Moisescu” de la Centrul eparhial Iaşi:
- Deschiderea Simpozionului internaţional Tainele Bisericii – pelerinaj spre sfinţenie organizat de către Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi.
- Deschiderea Anului universitar 2011-2012 la Facultatea de Teologie „Dumitru Stăniloae” a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi.
- Deschiderea cursurilor pentru obţinerea gradelor profesionale în preoţie.

* informaţii de pe www.doxologia.ro