marți, 12 octombrie 2010

Despre judecata

Dintre judecatori, eu sunt cel mai aspru. Nu ma poate intrece nimeni. Eu sunt cea care stie "cel mai bine" cum ar trebui sa fie lucrurile.
In ultima vreme, a inceput sa ma doara chestia asta. Cum s-a intamplat? Am judecat pe cineva foarte, foarte apropiat. Cineva pe care iubeam mult. Eram suparata, revoltata pe ce "a zis" si "a facut" si pe felul cum "pune problema" si mai ales pe faptul ca, incercand sa-i atrag atentia, s-a intors asupra mea, ceea ce-mi intarea "dreptatea proprie".
Si... m-am dus la Doamne cu revolta asta. Si m-am vazut in fata lui Doamne, spunandu-i ca uite, cutare si cutare... si mi-a venit intrebarea: "bine, si acum ce sa fac, ca Eu va iubesc si pe tine, si pe tine". Si m-a prins o rusine, eram eu, cu persoana mea iubita, in fata Lui. Tradasem acea persoana. Cum s-o tarasc eu in fata Judecatorului? Doamne, chiar pe acea persoana? Cata vreme judecam pe x sau pe y, politia corupta, preotii curvari, doctorii care asteapta bani, profesorii incompetenti, vanzatoarele care nu stiu sa se poarte cu mine, chelnerul care ma face sa astept, cersetorul care nu vrea sa munceasca, tiganul care fura... toate astea nu ma dureau. De data asta, am simtit-o, efectiv, ca pe o tradare. Mi-a venit sa strig, "Doamne, iarta-ma ca am venit aici! Eu o iubesc pe persoana asta, cum sa-i faci ceva?!?! Cum sa-i faci, tocmai ei, cea mai iubita dintre persoane?"
Mi-am dat seama atunci ce inseamna de fapt judecata. Judecata nu e doar ca eu am dreptate ci si ca "celalalt ar trebui sa fie pedepsit". Nu e doar "eu fac aia, si aia, si aia", ci si "nu ca celalalt, care..."... uneori, mai e si forma perversa a lui: "eu as face daca as avea, dar nu am (stiinta, mila, dragoste, bani, putere etc.), dar celalalt care are (ca doar eu stiu, nu, toata viata lui, stiu ce si cum ar trebui sa faca), de ce nu face?" nu e doar "paiul din ochiul lui", ci si "barna din ochiul meu". Judecata ma face "cel bogat" caruia ii e greu sa intre in Imparatie, pentru ca "mai usor ii e camilei..." Atunci cand judec, eu sunt bogat, chiar cand sunt sarac. Sunt "bogat" in "ce ar trebui sa fie". Doamne, ajuta-ne sa ne vindem averile, sa-ti urmam Tie!
Judecata nu e doar a observa femeia adultera, ci si a "ridica piatra revoltei". Practic, intr-un fel, asta e diferenta esentiala dintre "a observa" ceva si "a judeca": "piatra revoltei".
Mai e si reversul, "a nu lua atitudine" fata de ceva, "ca sa nu judec". Dar sa vedem ce inseamna a lua atitudine. Cui foloseste aceasta atitudine? Uneori e pacat sa vad o nedreptate si sa stau cu mainile in san. Atitudinea mea indreapta acea nedreptate? Face ceva ca s-o repare?
Judecata e bazata pe o credinta. Pe credinta ca lucrurile ar trebui sa fie intr-un fel. Credinta aceea pot sa mi-o bazez si pe Biblie, pe cuvintele Mantuitorului. Dar la fel fac si arabii. In numele credintei poarta razboiul sfant. Asta e atitudinea pe care vreau s-o am? (e o extrema, fireste, dar exagerarile pot sa-mi atraga atentia asupra "micului razboi" in care tocmai m-am angajat, judecand). Razboiul sfant de care vorbesc poate fi si numai in mine, ne-expus. Si ajung din nou la mine, cu acea persoana iubita, in fata Domnului... "Doamne, uite ce a făcut!!!" Si-mi plange inima, de parca ar fi acum. Doamne, iarta-ma, pe mine iarta-ma ca am venit la Tine sa-Ti cer sa o judeci tocmai pe ea. Doamne, lucreaza in inima mea si invata-ma sa primesc folos din situatia asta si nu-i pune la socoteala atitudinea asta, chiar daca e "rea". Doamne, invata-ma sa primesc daca asta e voia Ta! Doamne, fa sa se opreasca la mine "raul" acesta. Doamne, vorbeste Tu in inima acelei persoane si spune-i gandul meu curat cu privire la situatia asta. Amin!