marți, 28 septembrie 2010

Căsătoria creştină e mai mult decât "unirea sentimentelor"

De multe ori ne gândim la iubirea-sentiment ca bază a căsătoriei. Şi, pornind de la asta, se ajunge la: “ştii, nu te mai iubesc, hai să ne despărţim”. Şi totuşi, căsătoria creştină e mai mult decât "unirea sentimentelor"
Căsătoria creştină e un angajament în faţa lui Dumnezeu; e o cale, la fel ca şi călugăria. Poţi spune că ieşi din monahism pentru că ţi-ai dat seama că nu eşti bun pt asta? nu există aşa ceva
Dacă ai intrat în monahism, asta e calea pe care mergi, nu te mai întorci să vezi dacă erai bun pt căsătorie. Dar nu cred că există o singură persoană, monah, care să nu aibă vreodată ispita asta. Aşa şi în căsătorie (mă refer la căsătoria asumată ca şi cale), întotdeauna vor exista fricţiuni; vom vedea că eu aveam o părere despre cutare lucru, tu aveai alta. Vom vedea că eu am un stil de lucru la mine, la mântuirea mea, tu ai altul.
Dar acestea sunt doar "motive" să lucrăm la noi înşine, fiecare, să vedem cum ne cizelăm, unul prin celălalt. Cum spunea la filmul “Preotul”: preoteasa era "tocila" lui (tocila e piatra aceea care ascute cuţite)
Chestia asta, că în căsătorie te-ai săturat, nu mai iubeşti, îţi faci bagajele şi pleci e apă de ploaie; chiar aşa, pentru ce ar mai fi nevoie de căsătorie?, sentimentele sunt ca vremea. Numai în relaţie cu Dumnezeu găseşti sensul continuării unei relaţii cu un om. La un moment dat, poate fi o provocare continuarea unei căsătorii
Atunci când căsătoria e doar o instituţie socială, orice din ea durează atât cât "ai chef", resurse, cât “poţi duce”, cât eşti de “parolist”, câţi copii ai şi ce conştiinţă că “pentru ei” ai nevoie să rămâi căsătorit la un moment dat… dar noi suntem oameni şi suntem absolut limitaţi. Dacă ne bazăm doar pe noi, ajungem la a nu mai putea duce căsătoria, ori a o duce din datorie, forţat, şi ratăm "trecerea dincolo" de momentul ăsta, al conştientizării faptului că "nu mă mai iubeşti", pentru că dincolo e minunea.
În momentul în care te căsătoreşti, ai nevoie să fii convins că iubirea-sentiment e fluctuantă, că sunt momente de maximă efuziune şi momente de "nu mai vreau să te văd în viaţa mea" şi să nu ai încredere în astea, să nu te bazezi pe astea, pe ce "simţi", tocmai datorită acestei fluctuaţii, tocmai pentru că te ştii, ca om.
În momentul în care te căsătoreşti, ai nevoie să şii că asta, căsătoria, o agăţi în Doamne şi El e Cel care dă putere şi energie să mergi mai departe chiar şi atunci când "nu mai poţi" şi asta e diferit de ipocrizie, prefăcătorie sau sentimentul nevrotic al datoriei, pentru că ai încredere în promisiunea Tainei. A ieşi din căsătorie când "nu mai iubeşti" e tot una cu a deznădăjdui când eşti singur, pe calea mântuirii. Pe parcursul căsătoriei poţi avea momente în care ai putea spune "Nu vreau să fiu cu tine", dar ăsta e tot un sentiment, la fel cum e iubirea-sentiment; e tot ceva ce "simt" la un moment dat şi dacă nu am răbdare cu asta, cu ceea ce simt, nu pot vedea "ce e dincolo" Dacă mă cramponez de faptul că "nu mai simt", nu fac decât să fug din faţa lucrului la propria persoană.
Uneori, e o plonjare în vârtej, dar tocmai plonjarea asta te duce dincolo, îţi dezvăluie alte dimensiuni ale relaţiei cu un altcineva. Tocmai scoaterea din discuţie a “ieşirii din căsătorie” te provoacă să găseşti resursele în ea, ca şi instituţie divino-umană şi atunci ajungi să găseşti minunea din tine şi din celălalt, profunzimea ta şi a celuilalt. Relaţiile superficiale, din care ieşi oricând, nu pot să-ţi aducă bogăţia aceasta de cunoaştere inter şi intra-personală, oricât de multe ar fi. Cu fiecare vei ajunge la momentul la care te vei izbi de ceva ce ai nevoie să lucrezi la tine, vei da vina pe celălalt că “e cum e” sau pe tine, (vorba aia, “eşti lucid” şi îţi asumi), dar atât. La acel ceva, amâni lucrarea. Şi tocmai lucrul la acel ceva ar fi dus la altceva şi la altceva, iar relaţia, propria persoană şi celălalt ar fi căpătat noi dimensiuni.
Noi suntem nişte fiinţe atât de complexe, dar în ziua de azi, ne bazăm pe ceea ce simţim şi suntem ca mingile de ping-pong, de la "te iubesc" şi vin la tine, la "nu te iubesc" şi plec.
Dar noi suntem mult mai mult decât atât, iar căsătoria creştină e mult mai mult decât atât. Nu degeaba s-a spus “Taina aceasta mare este!”

3 comentarii:

  1. Cristina, multumesc, am gasit ganduri de mare folos in acest articol. Te imbratisez.

    RăspundețiȘtergere
  2. Doamne ajută, Irina
    Bucurie, ţie şi minunatei tale familii!

    RăspundețiȘtergere