joi, 12 august 2010

Pentru cineva care aşteaptă să se căsătorească

Ajung uneori în situaţia de a discuta cu fete necăsătorite, "aşteptând" un soţ. Fiecare astfel de conversaţie mă face să meditez asupra propriei mele căsnicii. Şi de fiecare dată îmi vine gândul că "a găsi un soţ" nu e de fapt marea problemă, aşa cum "a reuşi la facultate" nu e scopul în sine, atunci când vrei să-ţi alegi orice profesie.
Privit din partea de dincoace de nuntă, pentru unele fete găsirea soţului potrivit poate părea a fi "totul". A-l întâlni pe "ales" poate echivala cu găsirea fericirii, a împlinirii şi a siguranţei.
Şi totuşi... a aştepta pe cineva care să te facă să te simţi fericit, împlinit şi în siguranţă înseamnă a aştepta mult şi bine. A pune aceste sarcini pe o persoană nu face decât să o dărâme, mai încet ori mai repede (în funcţie de entuziasmul şi de puterea de care dispune şi în funcţie de presiunea exercitată)... iar în final tot la deziluzie se ajunge (nu că ar fi rău, mai bine deziluzionat decât în iluzii). De ce oare? Pentru că un soţ, oricât de bun ar fi, nu poate fi Dumnezeu. Aceste nevoi profunde pe care fiecare om le are, cu care s-a născut, nu pot fi împlinite de un om, ci de Dumnezeu Însuşi. E drept, Dumnezeu lucrează prin oameni. Dar să nu uităm că de la El aşteptăm bucuria, împlinirea şi nădejdea, şi prin acei oameni (toţi) pe care ni-i trimite pe Cale.
Şi cum oare să primim acestea?
Să primim bucuria, acceptând să fim împărţiţi spre bucuria celor din jur, ieşind din zona noastră de confort, făcând un gest frumos de care celălalt are nevoie şi nu noi avem nevoie să-l facem. Uneori, avem tendinţa de a crede că a te jertfi pentru celălalt înseamnă a-l copleşi cu tot ce credem că-i face bine, nerealizând că binele pe care-l vedem noi poate fi doar o formă subtilă de control (ştiu eu ce e "mai bine" pentru tine).
Căsătoria nu e antidotul singurătăţii, ci îţi arată mai degrabă că a fi împreună ţine mai mult de "a te jertfi". Uneori, în căsătorie eşti "mai mult singur", pentru că aşa e natura serviciului pe care soţul îl are. Am auzit pe cineva care spunea că dacă ar fi ştiut că de fapt va petrece atât de puţin timp cu soţul, s-ar fi gândit mai mult înainte de a se căsători.
Să ne împlinim, dăruind celor din jur cele ce primim, cerându-le, de la El: pacea, liniştea, odihna. Nu aşteptând "persoana" care să ne împlinească. "Dăruind, vei dobândi" nu e o vorbă goală. A ne căsători nu ne umple golul din suflet, ci mai degrabă ne arată cât de egoişti putem fi, căutând să-l "băgăm" pe celălalt în el, ca şi cum ar fi o proprietate, un obiect posedat, "al nostru".
A ne căsători nu ne face automat să ne simţim iubiţi, ci ne arată că iubirea, în căsătorie, e mai mult o decizie, o opţiune, decât un sentiment. Dacă nu simţim iubirea lui Dumnezeu dincolo de "dovezile" pe care le putem primi la un moment dat de la celălalt, ne paşte deziluzia despre care vorbeam la început. Căsătoria creştină nu e ceva din care ieşim "pentru că nu ne mai simţim iubiţi". A te simţi iubit e o stare absolut subiectivă şi nu e criteriul după care-ţi evaluezi căsătoria tocmai pentru că această stare e în tine. A nu lua în considerare faptul că această "simţire" este influenţabilă de echilibrul personal pe care-l ai sau nu la un moment dat pe de o parte, iar pe de alta, de echilibrul celuilalt, care de asemenea este fluctuant, poate duce la "nefericire" şi la tentaţia despărţirii (pentru nu mă mai iubeşte!!).

***

Şi atunci, ce să "aştepte" cele care vor să se căsătorească?
Să nu aştepte nimic, pentru că trece vremea, aşteptând. Să trăiască, punând în faţa lui Doamne dorinţa aceasta de a se căsători, trăind onest şi asumat viaţa care este acum şi lăsând în seama Lui momentul şi persoana potrivite; Dumnezeu, Care a spus că "nu e bine pentru om să fie singur" şi a dat porunca "creşteţi şi vă înmulţiţi", va avea şi grijă să se întâmple asta. În momentul în care te angajezi cu drag în viaţa ta aşa cum e acum, se deschid oportunităţi pe care nu le-ai fi văzut "stând şi aşteptând", ori "căutând cu nerăbdare (disperare) un soţ". Angajându-te să-L slujeşti pe El, Mirele, în cele ce ţi le-a dat acum, vei fi gata la momentul potrivit şi pentru mirele pe care ţi-l va da în grijă.
Găsesc foarte sugestive în acest sens două imagini, icoane în mozaic din catedrala din Monreale, Sicilia.


În primul rând, la crearea Evei, aceasta se aruncă spre Creatorul său, cu dragoste şi recunoştinţă.

Apoi, Acesta o ia de mână şi o încredinţează lui Adam. Excepţională subtilitate. El o ia de mână (priviţi cum o ţine de încheietură) şi "i-o dă". De meditat asupra acestor momente!
sursa imagini

11 comentarii:

  1. Multumesc pentru postare. A venit la fix :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Ai grija ce iti doresti, pentru ca ti se indeplineste. Mie mi s-a intamplat mai tot timpul sa mi se indeplineasca ceva ce am dorit cu adevarat si nu neaparat a fost bine...
    Asa si cu casatoria - cred ca este iluzia altora, mai mult decat a fetelor tinere, este educatia din familie. De-am putea sa privim cu alti ochi casatoria, atunci familiile crestine ar fi mai multe si intru Hristos.

    RăspundețiȘtergere
  3. foarte ineresanta si adevarata postarea ta. e in ton cu titlul blugului, adica inteleapta.

    RăspundețiȘtergere
  4. genial articol...mi'a placut ca unul din cele mai bune articole cititte pana acum de prin carti...bucurie multa, multumim!

    RăspundețiȘtergere
  5. fericirea, siguranţa trebuie să fie în noi... cel pe care îl găsim şi pe care îl alegem să ne fie alături trebuie să le sporească pe acestea, nicidecum să le aducă el... iar dacă "piatra" căsniciei nu este cea din capul unghiului, tot degeaba... ce construieşti ziua, se surpă pe timpul nopţii...

    RăspundețiȘtergere
  6. felul cum Hristos tine de mana Femeia si o da Barbatului , il face pe Barbat responsabil de Femeie

    ....Femeia e darul lui Hristos dat Barbatului

    cuvintele Domnului catre Barbat sunt:

    ia- o

    pretuieste- o

    iti voi cere socoteala pentru ce ai facut cu/din EA

    RăspundețiȘtergere
  7. Doamne, ajuta!

    Mi-a placut si mie foarte mult ce ati scris. Cumva intuiam aceste idei, mai mult ca urmare a Seminarului, a raspunsurilor Maicii Siluana pe site-ul Sf. Arhangheli, cartile citite din ultimii ani, etc. O intrebare care totusi nu-mi da pace este urmatoarea: daca suntem responsabile pentru fericirea si bunastarea noastra interioara, daca dam jos bagajul nociv al lui "voi fi fericita cand un el...", inseamna treaba asta ca poate fi oricine in preajma noastra (orice tanar), ca noi suntem responsabile de cum ne simtim? Nu exista totusi un "el" anume cu care ne-am potrivi si intelege ceva mai bine decat cu un altul? Nu stiu daca reusesc sa ma fac inteleasa, dar mai mereu mi-a venit in minte gandul asta, in decursul anilor cand am fost pusa fata in fata cu responsabilitatea de a ma simti bine doar prin proprile-mi puteri, ca daca e asa de "usor", inseamna ca langa noi/alaturi de noi poate fi oricine, orice el... Si nu mi se pare chiar ok sa accepti pe oricine care isi arata dorinta de a fi intr-o relatie cu tine, sau de a-si uni destinul cu tine, doar pe baza ideii ca tu estir esponsabila de fericirea ta, de multumirea ta, de bucuria ta. Nu sunt ei responsabili 100% pentru toate acestea, dar un mic procent nu-l au in dorinta noastra de a ne simti implinite?

    Sa ma iertati de indrazneala intrebarii, am vrut sa v-o adresez inca de cand ati postat articolul si m-am tot "plimbat" pe langa el pana astazi...

    Doamne, ajuta!!

    RăspundețiȘtergere
  8. Doamne ajuta! Minunat articol..indraznesc sa va cer acordul sa-l preiau pe blogul meu cu mentionarea sursei. Va multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  9. Cam sumbru dar realist.
    Problema e, cred eu, ca sotii nu se mai dedica unii altora (cum era altadata cand traiau fericiti pana la adanci batranete; ca-n basme, hi, hi) si atunci casniciile devin simple conveniente de a sta unii cu altii. Poti la fel de bine sa iti iei un caine. Cati dintre soti le mai aduc sotiilor macar un buchet de flori acasa intr-o zi oarecare, asa doar sa le puna in glastra ?
    Apoi noi avem prejudecata ca exista intodeauna o persoana perfecta harazita noua, jumatatea noastra. Nu exista asa ceva. Intodeauna casnicia e un risc..., chiar daca va cunoasteti de ani si ani de zile, (mai nou acum se cunosc 2 luni si se iua-nu sunt de acord insa nici cu casatoria de proba, care e impotriva canoanelor bisericii). Odată iti face surpriza sa iti arate o fateta mai ascunsa a personalitatii pe care nu o sti. Asta e . Repet, casnicia e un risc, dar asta o face sa fie si mai ...in spirit de aventura.
    Mai apoi tocmai aceste mici imperfectiuni cred ca constituie adevarata frumusete a casniciilor: ai oportunitatea ca prin daruire sa-l faci pe celalalt sa se schimbe tocmai pentru faptul ca tu-l(o) iubeşti cu adevarat si el sau ea simte asta. Apropo de jertfire. Chair daca nu iti iese dar merita incercat. E ca si cum ai cuceri Everestul zic eu.
    Si sa zicem ca totul ar fi perfect, dar asta nu ar fi prea booring ?
    V-o spune totusi un tanar necasatorit care cam are varsta.
    :D

    RăspundețiȘtergere
  10. "cum era altadata cand traiau fericiti pana la adanci batranete; ca-n basme, hi, hi"
    asta e chiar în basme
    "şansele" unei căsnicii fericite sunt aceleaşi şi acum, ca şi în trecut. Totul e să înţelegem că suntem aici, pe lumea asta, doar ca să ne bucurăm şi să ne pregătim pentru cealaltă. Şi orice întâlnire, cu oricine, e prilej de intrare în Bucurie; doar să vrem

    RăspundețiȘtergere
  11. Multumesc tare mult pentru aceste cuvinte pline de intelepciune!

    RăspundețiȘtergere

Despre dragostea cea curată, în Dumnezeu

Cum să ne privim aproapele. Despre dragostea cea curată, în Dumnezeu. Ce uşurime, ce stare de bine, ce fericită curăţie este atunci când omu...