sâmbătă, 12 decembrie 2009

"Trăieşte clipa!"

Mă gândeam zilele acestea la lucrurile care contează în viaţă. La carieră, familie, copii, pasiuni... La cât de puţină "adrenalină" e într-o viaţă "normală". Cât de repetitive sunt toate.
Dacă m-aş opri doar la nivelul acesta, al lucrurilor care "se văd", nu mi-aş mai dori să trăiesc. Doar când eram mică îmi doream să trăiesc să văd cum va fi când nu voi mai avea şcoală. Când eram copil, trăiam mai mult în viitor. Când voi termina cutare, voi...
Am realizat însă la un moment că dacă se termină "cutare", viaţa se apropie de sfârşit. Şi e cel puţin ciudat să aştept finalizarea unei etape din viaţă pentru a...
Apoi, am intrat într-o perioadă de stabilitate şi siguranţă, în care am realizat că frumuseţea vieţii nu constă în vânarea adrenalinei, săritul din eveniment în eveniment, ci în trăirea profunzimii clipei. Transformarea fiecărei clipe în legătură cu Domnul. Primirea, acceptarea fiecărui moment şi binecuvântarea lui, integrarea în viaţa mea şi oferirea către Domnul.
Empiric, cu toţii facem asta. Bunica de la ţară spune, fără a avea prea multă carte - că e secetă, că e ploaie prea multă, că se face recoltă, că nu se face - "tăt ce dă Dumnezeu îi bun".
Atunci când e trăită în prezenţa Domnului, viaţa nu mai e împărţită în momente separate: casă, masă, copii, serviciu, relaxare, distracţie, stres, ci devine un continuum la fel de important din perspectiva mântuirii.
În felul acesta înţelegem atât gândul la moarte, la care îndemnau părinţii, cuvântul "cel ce se roagă numai când se roagă, acela nu se roagă", cât şi "trăieşte clipa".

2 comentarii:

  1. Aşa este. Clipa trebuie simţită şi trăită cu adevărat în Domnul, dar asta nu se poate decât aşa cum ne învăţa Sfântul Apostol Pavel: "Bucuraţi-vă pururea.Rugaţi-vă neîncetat.Daţi mulţumire pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus, pentru voi."(I Tes. 16-18). Adică, vom zice, cum am putea să ne bucurăm când inima plânge-n noi de păcat şi suferinţă? Vorbele Apostolului le regăsim la Sfântul Siluan aşa: "Ţine mintea-n iad şi nu deznădăjdui" Să ne grăbim la fapte şi aşa vom trăi clipa, mulţumindu-i lui Dumnezeu pentru fiecare respiraţie că nu suntem încă în iad şi că e mai e vreme de mântuire, bucrându-ne de aer, de oameni, de viaţă şi de toate darurile care nu-s decât o umbră a bunătăţilor celor veşnice la care pururea nădăjduim. Nu încă, dar deja, asta-i clipa noastră.

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulţumesc pentru vizită şi pentru gânduri, Theo

    RăspundețiȘtergere