miercuri, 14 octombrie 2009

Sfânta Parascheva



Anghelos, Trei Ierarhi, Iaşi - Sf. Parascheva- Stihirile Laudelor
Asculta mai multe audio Muzica

Anghelos - Trei Ierarhi Iaşi - Sedealna Dupa Polieleu Sf. Parascheva
Asculta mai multe audio Muzica
Azi-noapte mi-a ajutat Sfânta şi am fost la Priveghere şi la Sf. Liturghie.
Deoarece plouase, organizatorii se gândiseră că şi slujba de azi se va ţine în catedrala mare, aşa încât au mutat Sf. Liturghie de la miezul nopţii în catedrala veche.
Când am intrat acolo, plin de pelerini. În străni, pe jos, cu pături, pe bagaje, plin, plin de pelerini care se odihneau. Nu aveai pe unde să faci un pas.
Părintele Valerian i-a rugat să se ridice, să-şi strângă lucrurile, pentru că va fi slujbă. Dar să fie totul cu linişte şi pace, ca să nu o supere pe Sfânta.
Aşa ceva nu am mai văzut. Nici nu se auzeau în timp ce se aranjau. Bineînţeles, biserica era plină până la refuz.
La sfârşit mulţi oameni la împărtăşit. Sentimentul meu de "an nou" a continuat. Sfânta m-a copleşit anul acesta cu daruri.
Azi totuşi Sf. Liturghie s-a ţinut afară. Înaltul Teofan a zis că e mai bine să fim cu toţii împreună, pentru jertfa pelerinilor. Iar afară, frig, frig.
Îmi pare rău că nu am poze.

2 comentarii:

  1. Doamne... ce fain ati scris! Ma simteam acolo... :) printre pelerini, cu bagaje... Am dormit si eu o data in Biserica, intr-un pelerinaj, si era multi in Biserica... m-deci strain nu imi e dormitul asta... m-am bucurat atunci!
    :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu nu am mai văzut niciodată aşa ceva, m-a impresionat foarte tare.

    RăspundețiȘtergere