duminică, 13 septembrie 2009

Gânduri la rădăcina Crucii


Nu ştiu cum e la alţii Crucea, dar la mine o simt fizic, înrădăcinată în durere, atunci când trebuie să renunţ la mine. De aceea am început s-o cunosc atât de bine când mă doare ceva. Şi când mă doare, îmi aduc aminte de darurile trecute şi mă întreb: „Doar bucuria o voi primi? Durerea nu?” Şi întotdeauna, dar întotdeauna, din această durere ţâşneşte bucuria, învierea. Dar niciodată nu o pot prevedea sau determina înainte. Înainte de a conştientiza această durere. Câtă vreme „sunt durută” şi plâng de durerea lui „de ce aşa? – eu vreau altfel”, am impresia că nu se va termina niciodată. Şi când îmi dau seama că la acest "altfel" trebuie să renunţ (de vreme ce chiar "aşa" e şi nu "altfel"), atunci durerea devine sfâşietoare.
Bucuria e de la Domnul, El coboară în durerea mea şi mă ridică, învăluindu-mă în cer.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu