miercuri, 13 august 2008

Cum îţi sânt gândurile, aşa îţi este şi viaţa

"- Cum trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu?

- Lui Dumnezeu trebuie să ne rugăm precum părintele Ioan din Kronstadt. El citea rugăciunile cu luare aminte, iar la unele cuvinte simţea cum inima i se încălzea şi în suflet i se revărsa pace şi bucurie, iar apoi se ruga cu simţire. Cuvintele rugăciunii trebuie rostite având credinţa că Domnul vă priveşte şi vă ascultă. Iar dacă în timpul rugăciunii se iveşte ceva în inimă, "prindeţi-l", şi vă ţineţi de rugăciune – "staţi" în ea.

- Care este cel mai de seamă lucru în viaţa duhovnicească?

- Cel mai însemnat lucru este, cred, paza păcii inimii. Să nu vă tulburaţi sub nici un chip. În inimă trebuie să domnească pacea, liniştea, tăcerea, liniştirea. Vălmăşagul gândurilor este starea duhurilor căzute (dracii, duhurile care au căzut de la Dumnezeu). Mintea noastră, dar, se cere să fie adunată, unită, atentă. Numai în mintea unită se poate sălăşlui Dumnezeu Cel Unul.

Dacă simţim o dispoziţie prielnică, putem întrerupe tăcerea inimii prin rostirea rugăciunii lui Iisus. La începuturi, ea suna aşa: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, pentru Născătoarea de Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine! Cu timpul, monahii au scurtat-o, şi astăzi ea sună astfel: Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine! Dacă putem, să rostim rugăciunea lui Iisus cu simţire. Dacă însă nu putem, să încercăm să cădem cu inima la Domnul aşa cum ştim şi ne-am deprins, să ne mulţumim cu tăcere înaintea lui. Dacă nu avem duhovnici iscusiţi care să ne călăuzească, este primejdios să te sileşti să rosteşti rugăciunea lăuntrică.

- Cuvioşia voastră cum aţi deprins rugăciunea inimii?

- Eram încă frate, foarte tânăr, când am început. Părintele Ambrosie mi-a spus: Orice faci, să rosteşti neîntrerupt în lăuntrul tău: Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine! Eram copil şi făceam ascultare de părintele din toată inima. Îi mărturiseam în fiecare zi părintelui meu duhovnic cele ce se întâmplau în lăuntru-mi, în suflet, iar el mă povăţuia ce să fac. După o vreme, am început să simt cum o dată cu aerul pe care-l respiram "intra" şi rugăciunea în inimă. Cu timpul, rugăciunea a început să se săvârşească singură în inimă."

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu