luni, 16 iunie 2008

Nu este suficient numai sa se osteneaasca parintii

din "Parinti si copii", de arhim. Simeon Kraiopoulos


"
In biserica nu poate nimeni sa aiba drumul lui propriu, oricat de intelept, de indulgent, de confortabil ar fi drumul acela, oricat de activ si oricate laude ar primi de la oameni. Nu poate nimeni sa mearga pe alt drum, diferit de acela pe care nu numai ca l-a aratat Hristos, ci care e Hristos Insusi: "Eu sunt Calea, Adevarul si Viata!"
Un episcop invata drept cuvantul adevarului cand pentru acesta adevarul este Hristos, drumul este Hristos, viata este Hristos, atunci cand el insusi este intr-un anume fel hristos, nu are vointa proprie, nu are cale proprie, nici proiecte proprii, ci toate sunt ale lui Hristos.
Daca episcopul si, in general, Biserica, are mintea lui Hristos (1 Cor. 2, 16) are duhul lui Hristos (Rom. 8,9), are inima lui Hristos, inainteaza in acest adevar. Daca episcopul are mintea lui, inima lui, oricat de crestine ar fi acestea, il indeparteaza mult de tinta finala unde l-ar fi condus drumul daca l-ar fi avut pe Hristos.
Acelasi lucru este valabil pentru fiecare dintre noi, dar mai ales pentru cei care formeaza si conduc pe ceilalti. Un predicator, un preot, o profesoara de religie, un crestin care influenteaza mai mult sau mai putin e altii, trebuie sa invete drept cuvantul adevarului. Acelasi lucru este valabil pentru un invatator, un profesor, oricine are tineri sub supravegherea sa pentru a-i educa, la fel ca si parintii...
***
Parintii - un tata sau o mama - care sunt indrumatori cu mare responsabilitate, trebuie sa invete drept cuvantul adevarului. Ca parinte iau o masura sau alta, dar nu pot sa raman indiferent de ceea ce fac. Problema e daca invat drept adevarul, daca ceea ce fac este in adevar. Sunt unii parinti care au dat nastere la copii, dar nu se intereseaza prea mult de ei si-i lasa sa creasca la intamplare. Sunt altii care se intereseaza si care se ostenesc foarte mult, traiesc tot timpul in neliniste, merg la duhovnic sau la consilieri de specialitate, citesc reviste, carti, se roaga.
Ce rezulta din toate acestea? Ceva, desigur, va rezulta din osteneala lor, dar ce va rezulta? Unde duce drumul pe care merg? Merg pe un drum care nu se distanteaza de drumul corect? Drumul corect, drumul adevarat, e unul singur, nu exista mai multe drumuri corecte.
***
Daca cineva vrea sa devina apostol, nu e suficient sa vrea sa devina. Nu este suficient sa doreasca acest lucru si sa dispuna de puteri si curaj, ci trebuie sa vina in el acea lumina tainica, trebuie sa existe in el simtul firului aceluia care nu-l lasa sa se abata nici la dreapta, nici la stanga. Trebuie sa aiba acea lumina in functie de care va spune ceea ce trebuie sa spuna si va face ce trebuie sa faca.
Parintele trebuie sa aiba in sine o maturitate duhovniceasca, crestina, bisericeasca, chiar si omeneste vorbind, are nevoie de maturitate intelectuala...
Daca omul nu se leapada de sine si nu hotaraste sa se apropie de Dumnezeu, va rataci si nu va face nimic. Ceea ce am spus mai sus, anume ca un episcop nu trebuie sa aiba proiectele sale, adevarul lui, este valabil si pentru parinti: Un parinte trebuie sa se lepede de sine si sa se apropie de Dumnezeu cu adevarat, nu numai in exterior. Sa fie al lui Dumnezeu nu dupa mintea lui, ci asa cum vrea Dumnezeu.
Nu ne sta noua in putinta sa ramanem pe drumul cel drept. Nu depinde de puterea noastra, ci depinde de harul lui Dumnezeu. Dar harul lui Dumnezeu ne aduce si ne tine numai daca noi hotaram sa devenim, ca parinti, instrumente ale acestui har, instrumente ale Sfantului Duh. Crestinismul nostru de astazi este un crestinism care poarta pecetea fiecaruia dintre noi, nu poarta pecetea Sfantului Duh.
Poti sa spui ca ceea ce faci tu poarta pecetea Sfantului Duh? Poate spune si Sfantul Duh ca este asa? Daca ceea ce faci poarta pecetea ta, pecetea gandirii tale, a proiectelor tale, atunci te inseli. Oricat de inteligent sau intelept ai fi, oricat de bun ai fi, oricate daruri ai avea, te inseli fara doar si poate.
Una singura este calea care nu rataceste: calea lui Hristos prin Sfantul Duh. Una este si amagirea: tot ceea ce nu este Hristos si Sfantul Duh...
Facem ceva pentru copiii nostri? Ceea ce facem este lucrarea lui Dumnezeu? Domnul Dumnezeu sa fie Stapanul, nu noi sa fim stapani. Acesta sa ne indrume, Acesta sa ne conduca, sa indemne, sa ajute, sa mearga inaintea noastra pe drumul pe care-l avem de parcurs si tot Acesta sa fie sfarsitul drumului nostru. Lucrul acesta ne va ajuta sa dobandim adevarata viata duhovniceasca, sa dam o buna educatie copiilor nostri si sa dam nastere in sufletele lor, cu ajutorul lui Dumnezeu, unei vieti duhovnicesti adevarate."

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu