sâmbătă, 14 iunie 2008

Mesajul Marilenei

Mi-a placut mult mesajul inflacarat al Marilenei.
Ia aminte, Marie!
...
"De multe ori mi se pare ca alunecam intr-un angrenaj al superficialitatilor vietii sociale pe care ne-am facut-o. Cunosc oameni noi (categoria "high class") cu un sistem de valori de care am tendinta teoretic si in prima faza sa ma feresc, asa cum incerc sa ma feresc de mediocritate, insa constat cu stupoare, ca dupa 20 min de discutie, devin o mare snoaba care discuta despre proceduri de eliminare a celulitei, despre shopping, despre efectele nocive ale ingerarii de bauturi gen coca cola, care contin monoglutamat de sodiu si vopsea, bla, bla, bla... De ce imi ramane un gust amar? De ce ma plang apoi de firea mea pacatoasa care judeca pe celalalt ca-i lipseste profunzimea din intreaga sa viata, ca prin fumul tigaretei rosteste plictisit ceva de genul: "hai draga, lasa vrajeala! Banul conteaza, fara el esti doar un rahat. Uite eu, ma simt mizerabil cand nu am bani in buzunar..." Si de ce draga Doamne, nu ma ridic sa plec, ci dau tamp din cap ca si cum mare intelepciune si adevar ar sta in vorbele interlocutorului meu?! Cred ca adevarul il cunosc, dar mi-e greu sa-l accept. Nu plec pentru ca poate si eu sunt putina, si eu sunt inca om de lume, cu principii caldicele, se poate ca si eu sa fiu precum porcii carora li se arunca de Sus diamante, dar nu stiu ce sa faca in noroi cu ele.
Are mare dreptate cine si-a pus problema, cred ca Dumnezeu incearca la un moment dat sa ne trezeasca pe toti. Mult ne mai place sa ne ascundem dupa deget...suntem si ne credem grozavi, dar nu suntem oamenii lui Dumnezeu ci ai lumii acesteia care maine va fi putreziciune. Ce va ramane dupa noi? Modelul sistemului de creditare? Mondenismele gen - buricul targului? De multe ori ma intreb de ce nu avem puterea sa spunem stop acestui cerc vicios in care ne lasam si ne taram de multe ori unii dupa altii... Ca sa ne trezim intr-o buna zi ca vine moartea si noi am facut degeaba umbra pamantului?
Ma uit la mine...de ce nu reusesc sa iubesc fapturile Domnului cu blandete si ferindu-ma sa cad, si pic in desertaciune doar pentru ca mi-e jena sa ripostez? Oare tin lumina sub obroc pana la moarte? Cum sa arat cuiva ca Domnul ne vegheaza si ne da apa, hrana si aer? Si ca cere de la noi curatie? Ca cere de la noi sa ne iubim unii pe altii, precum si El ne-a iubit pe noi? Domnul nu ne cere sa fim prezenti la fitness sau seara la club, nu ne cere sa aratam la Judecata cate rate am reusit sa platim la masina, sau de cate ori am fost in Corfu...nu ne cere sa spunem cate team building-uri am facut la job, ce comision sau ce target am reusit lunar la serviciu, ce rochie Prada am cumparat la salariu sau daca ne epilam inghinal (cum am vazut ca discutau doamnele pe un forum public).
Ne va intreba cati frati am miluit, cate oi am adus inapoi din ratacire, cat am binecuvantat pe cei ce ne-au blestemat, cati copii am nascut din binecuvantarea Sa, cate lacrimi am varsat din pocainta, cat ne-am gandit la faptele noastre, cata foame si sete sau cata umilinta am rabdat pentru El...Vai de noi, elita intelectuala, bijuterii de oameni daruiti de Dumnezeu cu minti sclipitoare... Unul fumeaza ca e stresat, altul traieste cu prietena pentru ca e prea tanar sa se insoare la cei 35 de ani, altul se indoapa cu contraceptive si apoi face FIV de mii de euro, pentru ca a avut anexita si nu poate avea copii, eu plang si cartesc la Dumnezeu ca n-am timp de cariera, ca trebuie sa stau cu copilul acasa, etc. Asta este fratilor...pierdem timp, suflet, har. Nu luam aminte, si Maicuta plange de mila noastra. Ce-l mai bucuram pe drac, el ne vrea oameni ai lumii acesteia, viitori cetateni straluciti ai iadului. Unde-i Dumnezeu? Unde-i saracia de buna voie, ascultarea, voia nebiruita si blandetea? Unde-i curatia? Unde-i rugaciunea in genunchi cu toata familia? Unde-i ajunarea? Unde-i rugaciunea inimii si zdrobirea?
Unde-i baticul femeii cuviincioase? Unde-i smerenia si nejudecata? In cutia cu farduri si fond de ten? Pe cardul de la banca? In pachetul cu tigari? In doza de Red bull? In Corfu? In torpedoul Jeepului?
Nu zic sa vietuim ca monahii in lume, e greu, dar putem fi crestini in lume, ne putem feri de desertaciune, putem imbraca pe sarac, si hrani infometatul si in acelasi timp putem iubi cu drag toti fratii, copiii Domnului. Chiar daca vedem greselile lor si nu ne plac, putem sa luam aminte si la pacatele noastre. Sau ne putem separa de relele obiceiuri din afara bisericii lui Hristos. Chiar daca vom parea inapoiati, invechiti si in afara modei, pentru Hristos merita. Imi spun acum mie: Marie, acusi vine moartea si ramai afara, pe intuneric! Se va bucura saracul si smeritul pe care nu l-a bagat nimeni in seama, el se va bucura de vederea minunata a lui Dumnezeu! Infometatul cu zece copii dormind pe jos in biserica asteptand sa fie impartasiti, murdarei, cuminti, micuti si slabi...Acestia vor vedea pe Dumnezeu! Ia aminte, Marie!"

3 comentarii:

  1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ma bucur Cristina daca ai socotit folositor articolul meu destul de modest. Am pus in el suflet si tristete din inima mea slaba. Doamne ajuta!

    RăspundețiȘtergere
  3. Doamne ajuta, Mari, nu numai ca mi-a placut, dar parca ai spus ce simteam eu si nu stiam sa scriu; de aceea l-am si preluat in intregime, caci subscriu cu convingere la toate cele spuse de tine. Sa ne ajute Dumnezeu sa ajungem pe Calea Lui.

    RăspundețiȘtergere