joi, 29 mai 2008

Despre disciplina

Ma intreba o prietena de ce nu mai scriu pe blog lucruri interpretate "personal". In ultima vreme nu am avut timp de blog, asa incat postarile au fost mai mult niste "sesizari", le-as putea spune.
In acelasi timp, cu treburile de zi-cu-zi, cu problemele si provocarile zilnice, tot intalnesc situatii la care spun: uite, si despre asta ar trebui sa scriu. Asa incat, am acordat o pagina din agenda mea zilnica unei liste cu subiecte, pe care le voi aborda pe masura ce voi avea timp.
Unul dintre subiectele pe care le atac cu mult interes este cel legat de cresterea si educatia copiilor. Ma leg astazi de subiectul din "maxima zilei", ca tot ma gandisem zilele acestea la el: Disciplina.
***
Seeds of discipline produce a harvest of strength. Keep planting them daily.

***
Scriind citatul, mi-am dat seama ca de fapt autorul se refera la adulti . Cu totii, de la mic la mare, avem nevoie de disciplina.
Asa incat, subiectul ar putea fi tratat pe de o parte aplicat la copii, care sunt in formare, iar de cealalta parte, la adulti, care - cu totii putem spune - sunt provocati in fiecare zi la disciplina.
Incep cu copiii, ca tot vorbeam despre ei in debutul postarii, urmand ca, in functie de timpul ramas, sa ma refer si la "cei mari".
***
Am tradus un articol despre necesitatea despre a nu ne "hrani" copilul doar cu "foarte bine". Lauda este foarte importanta in cresterea unui copil, dar, ca in orice lucru, excesul poate duce la neplaceri.
Un alt lucru foarte important in cresterea unui copil cu caracter puternic si mai ales virtuos este disciplina. In ziua de astazi, disciplina in familie, daca mai exista, a cazut undeva foarte jos. Se face mult caz de libertate, de "autoconducere", de independenta, dar se uita ca acestea nu pot fi cladite pe un suflet usor manipulabil, care nu are niste fundamente puternice la baza.
Un copil nu poate fi "liber" daca nu stie ce inseamna realmente a fi "ne-liber".
Imi atragea atentia cineva despre faptul ca foarte multi copii ajung in loc de scoala la bar dimineata. Putem spune despre acel copil ca e "liber"? E liber sa ce? Sa-si neglijeze educatia? (nu ca scoala romaneasca ar fi un exemplu, dar daca ar exista parinti mai exigenti si copii mai exigenti probabil ca si profesorii ar deveni mai responsabili si s-ar gandi de mai multe ori inainte de a preda ceva).
Altcineva imi povestea cat de greu ii este sa-si determine copilul de clasa a II-a (9 ani) sa isi faca temele ori sa isi faca ordine in camera. Daca "il trimite" la lectii sau sa-si ordoneze camera, copilul bombane si face totul "in dorul lelii", lasand lucrurile mai degraba neterminate. Acel baiat prefera sa stea toata ziua in fata televizorului, caci "se plictiseste" sa se joace sau sa faca orice activitate singur, iar parintii - normal, de altfel - nu au timp sa stea toata ziua dupa el, sa-l directioneze. In consecinta, are o privire pierduta, nu se poate concentra, cand isi face temele nu este atent sau "asteapta" sa ii apara rezultatul de undeva - o atitudine pe care o are in fata calculatorului probabil - am intrebat-o pe mamica respectiva si zicea ca, intr-adevar, jocurile pe calculator sunt o alta activitate preferata, dar ca si acestea trebuie innoite foarte des caci se plictiseste repede.
Iata o "boala" a epocii in care traim: plictiseala. In conditiile in care totul in jurul nostru se misca si ni se pare ca timpul trece cu viteza sunetului, copiii nostri au timp "sa se plictiseasca".
***
Unul dintre motivele care "construiesc" astfel de copii este lipsa de disciplina. In ziua de astazi, copilul nu mai este disciplinat. La scoala, invatatoarele nu ii mai pot tine in frau; chiar invatatoarea copiilor mei spunea ca este generatia cu cei mai agitati copii de pana acum; se gandeste cu groaza cum va fi generatia urmatoare. "Calul neîmblânzit ajunge nărăvaş, aşa şi un copil lăsat în voia lui ajunge rău-crescut. (Isus fiul lui Sirah 30, 8)" gasim in Scriptura. Se pare ca avem in aceasta generatie multe exemple de copii "rau crescuti" nu pentru ca parintii lor ar fi vrut sa ajunga astfel, ci pentru ca le-au indeplinit toate dorintele.
Copiii nostri nu mai au pentru ce "sa munceasca". De la banalul apasat pe un buton al televizorului (care acum a devenit apasare pe butonul telecomenzii si alergat printre programe) pana la sosetele sau chiloteii pe care mama ne invata sa ii spalam cu manutele noastre (pentru ca nu avea masina automata in care sa fie toate aruncate). Totul este automatizat, totul se rezolva apasand pe un buton.
Pe de alta parte, totul in jur ne arata ca scopul vietii nu este altul decat "SATISFACTIA". Pe orice perete de bloc privesti (ca sa nu mai zic de televizor, pe care, ca in cazul nostru, il poti anihila), gasesti o invitatie la satisfactie. Iar, in conceptia vremurilor contemporane, SATISFACTIA=MULTUMIRE, FERICIRE, BUCURIE. Deci, nu poti fi fericit decat daca iti este satisfacuta orice dorinta.
Acesta este mesajul cu care noi, ca si parinti, trebuie sa ne luptam. Cum ii putem spune noi unui copil ca nu, fericirea nu e tot una cu implinirea dorintelor, cand noua insine ne este din ce in ce mai greu sa ne dam seama ca ne dorim din ce in ce mai multe, ne satisfacem din ce in ce mai multe dorinte si totusi peste fericirea de o clipa (cat dureaza de obicei odata ce ne-am implinit acea mare dorinta) nu mai ramanem cu nimic: acelasi gol, aceeasi senzatie de neimplinire. In zilele noastre, pentru ca nici noi nu mai depunem efort pentru multe lucruri (cat lua pe vremuri sa speli rufe, cand aveai doar o banala masina de spalat care trebuia incarcate de nu stiu cate ori cu apa), am devenit foarte indulgenti cu copiii.
Acestia, primind totul "de-a gata", se plictisesc foarte usor, nu pretuiesc nimic, nu stiu ce inseamna ca "orice lucru costa".
Ca o mini-concluzie, desi spunem ca nu ii crestem rasfatati, asta facem, daca nu le impunem reguli de disciplina.

Si totusi, ce metode disciplinare poti aplica, in momentul in care "a se uita la televizor" oricum nu e o optiune pe care sa zici ca i-o scoti in caz de nesupunere, "a iesi afara" este ceva ce iti doresti oricum mai mult tu decat el, ca sa-i poti spune ca nu mai are voie afara...
Una dintre metode e aceea de a-i pune pe copii sa repete activitatea pe care nu a facut-o cum trebuie pana cand le iese, atentionand in acelasi timp ca atunci cand nu face bine un lucru va munci de doua ori pentru el. Consecinta? Va "pierde timpul", ii va ramane mai putin pentru teme si ori va ajunge la scoala nepregatit, ori nu va avea timp de alte activitati care ii plac.
Tot disciplina e sa aiba un program zilnic cu rutine de la care nu trebuie sa se abata, ci sa fie respectate. Rutinele zilnice sunt premisele rutinelor viitoare; este gresit sa-ti spui, ca parinte: "lasa, va avea timp toata viata sa faca asta". Intr-adevar, viitorul adult toata viata va trebui sa stranga dupa ce a mancat sau dupa ce s-a schimbat de haine; dar, fiind adult, va avea aceeasi problema cu stransul, ca si acum. Prin disciplinare, activitatile neplacute acum devin reflexe iar cand va creste nu se va mai gandi atat ca "are de strans hainele dupa el insusi sau dupa altii (mai ales daca sunt fete)".
Disciplina inseamna ca fiecare lucru sa aiba un timp foarte bine determinat de realizare; copiii au tendinta de a tergiversa, de a lucra cu incetinitorul cand vine vorba de lucruri care nu le fac placere.

Regulile de disciplina nu trebuie obligatoriu intelese. Sunt unele care pur si simplu trebuie aplicate "pentru ca asa trebuie". Este educarea acelui: "cuvantul vostru sa fie: ce e da, da, iar ce e nu, nu" despre care ne invata Apostolul Pavel.
Disciplina inseamna sa stea cuminte la biserica, la slujbe (chiar daca inseamna doar 20 de minute la inceput). Copiii, chiar daca sunt copii - sau poate cu atat mai mult - trebuie sa stie ca merg la biserica la o slujba, la care se sta frumos si se asculta ce spune parintele, nu se deranjeaza lumea din jur. Sunt unii parinti care isi lasa copiii sa zburde prin biserica spunand ca "nu au rabdare", sa fie intelesi. I-as intreba pe acei parinti cate minute le pot sta copiii linistiti in fata televizorului. Rabdarea se educa din pruncie, iar a sta cuminte la slujba se educa tot de atunci; va fi suficient momentul in care - poate, desi nu obligatoriu - copilul nu va mai vrea sa mearga la biserica (caci va fi "mare" si "ce inseamna asta?!?!") si atunci va fi foarte, foarte delicat sa-i spui ca mama sa vina la biserica si sa nu-l "ranesti" in libertatea lui. Dar momentele duminicale de slujba din vremea copilariei mici vor fi sadit samanta unei "intoarceri" viitoare.
La ce duce lipsa de disciplina? La cresterea unor copii lipsiti de vointa, ori a caror vointa va functiona doar pentru indeplinirea dorintelor "aici si acum". La tineri care nu vor sti ce inseamna "lupta pentru virtute", care nu vor intelege niciodata "de ce trebuie" sa fac lucruri "fara sens", cum ar fi rugaciunea, canonul zilnic, perseverenta in viata virtuoasa. Nu vor sti cum sa se apere in fata provocarilor necurate pentru simplul motiv ca nu vor avea vointa de a se pastra curati, caci asta cere efort.
**
Totusi, ce nu trebuie sa uitam.
Ca si cei mai multi adulti, si copiii VOR OPTA INTOTDEAUNA pentru a-si satisface o placere, mai ales cand opusul e ceva ce necesita efort. Copiii nu se vor bucura nciodata ca au de facut treaba in casa (dau exemplul asta, ca e la indemana, dar, in functie de copil, altele pot fi "ispitele": probleme suplimentare la matematica sau chiar tema etc.), mai ales cand in acea perioada de timp se pot uita la televizor.  Sa nu le rezolvam noi sarcinile, "pentru a-i ajuta, ca-s mici". Sa ii urmarim in realizarea sarcinilor si sa le spunem unde nu au facut cum trebuie si ce nu au facut cum trebuie, dar mai ales, daca nu au inteles, CUM TREBUIE facut. Sa nu le transmitem sarcini ambigui ori contradictorii; sa nu admitem abateri de la reguli.
***
Ca la toate articolele, vreau sa precizez: COPIII TREBUIE IUBITI. Dar, ca parinti, nu trebuie sa ne lasam manipulati de:
  • trecutul nostru: "ca noi n-am avut, macar ei sa se bucure"
  • ei insisi: "ce rea esti, uite, cutare are voie in fiecare zi sa mearga la mall"
  • curentele pedagogice prea permisive si altele.


semnatura

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu