duminică, 4 mai 2008

Cine nu s-a indoit vreodata?

Astazi este "Duminica Tomei"

Am gasit aici, un comentariu de-al Parintelui Gordon referitor la indoiala Sf. Apostol Toma.

„Cazul“ Apostolului Toma ne reţine atenţia în special pentru faptul că simţim o puternică asemănare între îndoiala lui şi îndoielile noastre, între frământările lui şi frământările noastre. Chiar dacă fizic ne despart aproape douăzeci de veacuri, simţim că Toma se identifică cu noi, acum şi aici. Căci cine dintre noi ar putea susţine că nu s-a îndoit sau nu se îndoieşte în problemele de credinţă? Nu suntem noi nişte căutători în permanenţă ai adevărului? Nu tânjim noi după dobândirea certitudinii în Înviere? Căci Toma toacmai această certitudine voia s-o aibă.

Recunoscându-ne propriile îndoieli, îl vom înţelege mai bine pe Toma şi ne vom da seama că, după ce ucenicise trei ani lângă un Învăţător fascinant prin vorbe şi fapte, însoţite chiar de învieri din morţi, în ziua în care L-a văzut murind, ceva s-a prăbuşit în sufletul său. Nu sunt excluse chiar clipe de deznădejde, în care va fi rostit, poate, pentru sine: „Mai bine aş fi rămas un pescar liniştit, în Galileea mea natală!“ De aceea, la vestea năpraznică dată de confraţi „L-am văzut pe Domnul!“, Toma va avea o reacţie întru totul omenească, rostind în sinea sa: „Nu se poate! Nu-mi vine să cred! Este prea mare şi îmbucurătoare vestea!“. Apoi, cu glas tare: „Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor...“ şi celelalte.

Nu reacţionăm şi noi aşa în împrejurări similare? Când cineva ne aduce o veste ieşită din comun, de bucurie sau de întristare, exclamăm şi noi, până să ne dumirim: „Nu se poate! Nu-i adevărat! Nu pot să cred!“ Apoi, în faţa evidenţelor, dacă vestea este de bucurie, îl îmbrăţişăm pe aducător, bâlbâind mulţumiri, amestecate, uneori, cu lacrimi de fericire; sau, dacă vestea este tristă, şoptim resemnaţi: „Aşa a fost să fie, aşa a vrut Domnul. Iartă-mă că nu pot să cred ce s-a întâmplat...“ Astfel, amintindu-ne de propriile noastre experienţe, înţelegem mai bine reacţia emoţionantă a lui Toma: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!“

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu