marți, 15 aprilie 2008

intrebari de marti

countrymanordesigns.com
Astazi de dimineata, m-am gandit: CUM MA VAD PESTE 10 ani? Dar la sfarsitul vietii?
***
Asta e o intrebare clasica pe care ti-o adreseaza angajatorul (nu am fost niciodata la vreun interviu, dar am vazut in ghiduri de angajari/interviu): "Unde te vezi peste 5 ani?"
Intotdeauna am privit intrebarea cu un pic de condescendenta: "Eu nu pot sa ma gandesc ce voi face maine, dar peste 5 ani?"; sau "Nu ma intereseaza ce voi face peste 5 ani, doar sa ma mantuiesc"
Astazi insa, dupa discutia de aseara, mi-am dat seama ca totusi conteaza sa stii catre ce te indrepti, incotro te duce felul de a fi actual (nu-l mai pun pe cel trecut, care nu poate fi schimbat). Faptul ca pe tine nu te intereseaza (poti gandi asta, eu am gandit multa vreme) nu inseamna ca nu conteaza pentru cei din jur, pentru cei in mijlocul carora traiesti, indiferent care iti e rolul: sot, sotie, copil, parinte, angajat etc.
Macar ca principiu, trebuie sa stii ce vrei sa ajungi peste 5 ani, daca nu in sensul angajarii undeva, macar asupra relatiilor pe care le ai cu cei din jur.
Felul cum ma port cu fetele la ce poate duce? - nu sunt consecventa, sunt insa intelegatoare, suntem mai mult ca niste prietene, le induc faptul ca sunt importante etc. Inca, la 10 ani, ma intreaba, imi spun ca iubesc pe cineva, imi povestesc despre neintelegerile de la scoala; dar, felul in care le ascult, felul in care le dau sfaturi sau ma implic, felul in care le cert sunt o premisa penru o buna comunicare si pe viitor? In 5 ani, ele vor avea 15. Imi aduc aminte de o intalnire intre prietene in care, punandu-ne aceasta intrebare, despre relatia cu copiii la varsta pubertatii/adolescentei, am ajuns la un fel de descoperire: relatia o cladesti cu copilul inca de cand este mic; daca din copilarie copilul se simte neinteles, frustrat, in permanenta orientat ce sa faca, fara posibilitatea de a vedea "ce vrea el" sa faca, cum va fi aceasta relatie in adolescenta, cand tinerii simt nevoia sa fie independenti? Dar relatia asta se construieste inca de si mai mic; cand bebelusul tau are o problema, vomita des spre exemplu; din aceasta cauza nu doarme bine, este nervos in permanenta... nu ia in greutate prea mult, este la varsta la care poti sa incepi diversificarea... chiar medicul a recomandat... i-ai facut toate analizele posibile, vezi ca nu e bolnav, incepi cu o masa, vezi ca nu mai vomita, de ce trebuie sa insisti sa alaptezi, cand e clar ca pruncul nu se simte bine, nici tu nu poti dormi, nici el, o stare tensionata pluteste peste tot... ce premisa poate fi aceasta? Cum va fi copilul acela la un an? La doi? la 12? Nu va fi cel putin nervos? ca sa nu zic agitat, neascultator... chiar daca nu in exterior, de frica, in interiorul sau?
Dumnezeu ne-a dat un mare dar: acela de a fi mame. Odata cu acest dar, a sadit in noi si "stiinta" de a ne creste puiul; de ce oare renuntam la ceea ce simtim pentru a face ceea ce spune cineva care poate nici nu are copii, intr-o carte pe care, poate, peste cativa ani nu va mai fi actuala?
Cred ca o carte pentru cresterea copilului ar trebui sa contina doar: "Tu stii sa iti cresti copilul! Asculta-l pe el! Asculta-te pe tine! Nu cauta in afara ceea ce ai inauntru! Nu lasa pe nimeni dinafara sa iti dicteze ce sa faci TU cu copilul TAU! Fiecare a trait o experienta absolut personala cu copilul propriu, la fel ca si tine. Nu atribui copilului tau lucruri pe care "le-a avut si copilul lui cutare". Daca il asculti, copilul iti va spune de ce are nevoie; iar daca ii dai ce are nevoie, nu ceea ce "ai citit" sau "ai auzit" ca ar avea nevoie, atunci copilul tau nu va fi nici stresat de grija excesiva sau dimpotriva, de singuratatea excesiva, nici de lucrurile care "se fac" sau "nu se fac", el va avea exact ce-i trebuie. Iar la aceasta varsta, cel mai mult ii trebuie IUBIRE."*
Iubire ii trebuie la toate varstele; daca am putea sa vedem in relatia cu copilul nostru nu "o lupta pentru putere" - eu sunt mama, faci ce spun eu ca stiu mai bine - Da? sa vezi tu ce pot face eu! - Si plans, si reactii neplacute, de ajungi sa te intrebi cum de ai ajuns sa fii mama unui asemenea copil - ci mama = indrumator desemnat de Dumnezeu pentru cresterea copilului "Ana", care va trebui sa faca.... (nu stiu ce) ... in planul mantuirii, vei ajunge sa te intrebi: "cum sa fac sa fiu un administrator bun?" Copilul nostru nu e un "bun" al nostru de care dispunem si il facem cum vrem; nu e o casa - am mai zis asta, nu stiu cand - pe care o zugravim cum vrem si e a noastra; copilul nostru nu e "al nostru" in sensul posesiv. Deci nu putem face "ce vrem" cu el, chiar daca acest "ce vrem" se refera la "binele" lui. Copilul acesta este "al lumii", "al societatii" (daca nu poti accepta "al lui Dumnezeu"). Ce va aduce copilul acesta in lume? cum il pregatesc pentru lume? Ii dezvolt calitatatile cu care a fost inzestrat? Dar, cel mai important, IL RESPECT? Noi spunem ca ne respectam copilul "scotand din el ce e mai bun", iar prin "ce e mai bun" intelegem ce am fost invatati ca este bun. Dar poate ca pruncul acesta al nostru nu e "mai bun" in sensul de pana acum; poate e un vizionar, un geniu... il pregatim pentru asta? sau il invatam sa fie un bun ascultator, care sa nu iasa din cuvantul nostru, care, odata crescut, ce va face va fi doar sa caute un alt bun "indrumator" de care sa asculte: ca va fi un prieten, un sef ori tot parintii. Dar va fi independent? Va sti ce e cu el intr-adevar? Va sti ce vrea de la viata EL intr-adevar? sau va sti ce TREBUIE sa vrea?
***
Am pornit de la ceva si am ajuns la altceva... voi pune in alta postare cum ma vad in 10 ani; acum am primit comanda de bors cu mazare.
_________________________
* e clar, aici ma refer la copiii clinic sanatosi

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu